Patruzeci de zile de la trecerea la Domnul a Arhim. Arsenie Voaideș. „El trăia Liturghia și viața aceasta intens” – IPS Ioachim

„Părintele Arsenie a arătat multora calea către Hristos, pentru că el trăia Liturghia și viața aceasta intens”, a subliniat IPS Ioachim la patruzeci de zile de la mutarea la cele veșnice a starețului Mănăstirii „Schimbarea la Față” din Berzunți. Arhiepiscopul Romanului și Bacăului s-a rugat duminică după Sfânta Liturghie împreună cu obștea monahală și cu numeroși credincioși pentru sufletul Arhim. Arsenie Voaideș.

Ierarhul a subliniat râvna și energia deosebită pe care le avea fostul stareț:

„Probabil că tocmai de aceea, s-a stins asemenea unei lumânări, pentru că a ars mult și repede. El avea o energie cu totul aparte, pe care nu o poți găsi la alții decât la aceia pe care Dumnezeu i-a ales să fie căpetenie, părinte duhovnicesc și stâlp de foc care trece prin orice întuneric, prin orice primejdie”.

„Faptul că ați venit în număr atât de mare este semn că nimeni nu îl scoate pe duhovnicul său din inima sa”, a adăugat IPS Ioachim.

În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Vasile Leru pe seama bisericii Mănăstirii „Schimbarea la Față” din Berzunți, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente