Patriarhul României: Binele pe care l-a săvârșit săracul Lazăr constă în curățirea, luminarea și îmbogățirea sufletului său prin virtutea răbdării cu nădejde în Dumnezeu

Deși sărac din punct de vedere material, Lazăr și-a îmbogățit sufletul cu virtuți multe. Cu toate că era viețuitor în societate, el trăia sufletește în singurătate ca un sihastru care pacifica patimile prin smerenia și blândețea sufletului său, a spus Patriarhul României credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriahală din București.

dsc_1166

În duminica a 22-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu mai mulți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, a oficiat la Catedrala Patriarhală Sfânta Liturghie.

De asemenea, au fost rostite rugăciuni pentru cei trecuți la Domnul în urma incendiului din Clubul Colectiv și pentru Înaltpreasfințitul Părinte Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, care a trecut la cele veșnice astăzi, 30 octombrie 2016.

În cuvântul de învățătură, Preafericirea Sa a vorbit despre importanța săvârșirii binelui pe parcursul vieții pământești.

Evanghelia citită astăzi este plină de învățături duhovnicești care ne arată adevăruri fundamentale pentru credința și viața noastră. În primul rând ne arată că după moartea trupului sufletul trăiește și își amintește de toate faptele săvârșite în timpul vieții pe pământ. În pericopa evanghelică de astăzi avem mărturia clară a  Mântuitorului Iisus Hristos privind existența și viața sufletului după despărțirea sa de trup, a explicat Patriarhul României.

Totodată, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a precizat faptul că sufletului omului după moarte este conștient de starea și de consecințele faptelor sale.

Sufletul omului după ce se desparte de trup merge fie în comuniunea și bucuria drepților, fie în izolarea și întristarea păcătoșilor. Această precizare este deosebit de importantă deoarece ea ne arată valoarea unică a vieții omului pe pământ. Sufletul omului după despărțirea de trup nu stă într-o stare de nepăsare, ci are conștiința luminată. Sufletele după moarte sunt conștiente de starea lor și văd deosebirea dintre Rai și Iad. Focul în care se afla sufletul bogatului nemilostiv este după interpretarea Sfinților Părinți o mustrare a conștiinței, o suferință a sufletului pentru faptele rele săvârșite sau pentru binele care putea să îl facă pe pământ, dar nu l-a înfăptuit. Cu alte cuvinte, focul nematerial al iadului este durerea vidului spiritual, a spus Patriarhul Daniel

De asemenea, Patriarhul României a evidențiat care era starea sufletească a bogatului nemilosiv încă din această viață.

După ce viața pământească a bogatului s-a sfârșit acesta a fost îngropat. Evanghelia vorbește numai despre trupul bogatului înmormântat nu despre sufletul său, fiindcă bogatul devenise cu totul trupesc și trăia numai biologic. De multă vreme își îngropase sufletul în trup, trăind numai trupește. Sufletul său în loc să înduhovnicească  trupul său a devenit cu totul trupesc, sufletul său s-a făcut țărână încă din timpul vieții pământești, a spus Preafericirea Sa.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel  a explicat importața bogăției spirituale a săracului Lazăr.

Binele pe care l-a săvârșit săracul Lazăr constă în curățirea, luminarea și îmbogățirea sufletului său prin virtutea răbdării cu nădejde în Dumnezeu, fără răzvrătire, fără osândirea aproapelui nici măcar a bogatului nemilostiv. Deși sărac din punct de vedere material, Lazăr și-a îmbogățit sufletul cu virtuți multe. Cu toate că era viețuitor în societate, el trăia sufletește în singurătate ca un sihastru care pacifica patimile prin smerenia și blândețea sufletului său, a spus Preafericirea Sa

În cadrul predicii, Patriarhul României a evidențiat puterea faptei milostive și importanța acesteia în viața omului.

Omul dacă nu este milostiv pierde mântuirea, iar dacă este milostiv intră în Împărăția Lui Dumnezeu cel milostiv și al sfinților Săi. Poporul nostru învâțând din pericopa evanghelică citită astzi, dar si din alte pericope evanghelice, că dăruind altora vom primi de la Dumnezeu darul asemănării noastre cu El. De aceea zice poporul român că dar din dar se face Raiul. Din darurile primite de la Dumnezeu dacă împărtășim și altora se crează comuniune de bucurie, pace și fericire cu Dumnezeu și semenii nostri și astfel dobândim Raiul, a specificat Preafericirea Sa.

Galerie foto:

Save

Save

Comentarii Facebook


Știri recente