Patriarhul României a sfinţit noul sediu al Protopopiatului Sector 4 Capitală

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, înconjurat de un sobor de preoţi, a sfinţit astăzi, 2 octombrie 2014, noul sediu al Protopopiatului Sector 4 – Capitală.

În cuvântul de învățătură rostit, Preafericirea Sa a vorbit despre responsabilitatea unei protoierii: „Va felicităm și vă dorim ajutor de la Dumnezeu în noua activitate desfășurată în acest sediu nou. De asemenea, mulțumim Parohiei Slobozia că a acceptat această lucrare reciproc avantajoasă. În libertate trebuie să folosim libertatea cu mai multă responsabilitate. Dacă în dictatură au reușit să facă lucruri bune, în libertate responsabilitatea este și mai mare. Trebuie să ne gândim că, în general, o protoierie trebuie să dezvolte pe lângă partea spirituală șu lucrarea socială”.

În continuare, părintele protopop Ioan Armași a prezentat proiectele de viitor pe care le are Protoieria Sector 4 București: „Ne dorim ca în viitor să avem un sediu și mai mare, dotat cu o sală de conferință în care să poată fi prezenți toți cei aproximativ 90 de clerici ai protopopiatului nostru. De asemenea, avem nevoie de o bibliotecă, de un sediu pentru arhivă și chiar de o cantină. Protoieria Sector 4 numără 31 de parohii și Mănăstirea Radu Vodă în cadrul cărora slujesc aproximativ 70 de preoți și 20 de diaconi”.

La finalul slujbei de sfinţire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a oferit părintelui protopop Ion Armaşi şi domnului inginer Lazăr Neacşu, Diploma şi Medalia Omagială „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. De asemenea, Patriarhul României a oferit pentru noul sediu al protopopiatului o icoană cu chipul Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Din partea protoieriei, primarul Sectorului 4 Capitală, Cristian Victor Popescu Piedone a primit o icoană cu chipul Maicii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente