Patriarhul României a sfințit biserica Parohiei Dudu II din Chiajna

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 7 septembrie 2014, biserica Parohiei Dudu II din satul Roșu, comuna Chiajna. Din soborul slujitor a făcut parte Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, preoți și diaconi.

Sărbătoarea Parohiei Dudu II a început încă de dimineață cu slujba de sfințire a apei și a continuat cu Utrenia și Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei de sfințire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat: „Cu ajutorul lui Dumnezeu am sfințit această biserică nouă într-un moment deosebit de semnificativ, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. De aceea și Evanghelia a vorbit despre Înălțarea pe Cruce a Mântuitorului răstignit, asemenea șarpelui pe care l-a înălțat în pustie Moise Prorocul pentru a izbăvi de veninul șerpilor pe cei care priveau șarpele de aramă. În același timp, duminica de azi este ziua premergătoare sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, hramul principal al acestei biserici. Ambele aceste sărbători au o semnificație deosebită nu doar pentru biserica aceasta, ci pentru Biserică în general”.

Preafericirea Sa a vorbit și despre binecuvântarea pe care o are comunitatea ortodocșilor ocrotită de Maica Domnului: „Sfințirea acestei biserici are o legătură strânsă cu Maica Domnului întrucât este pusă în primul rând sub ocrotirea sărbătorii Nașterii Maicii Domnului. Maica Domnului este icoana Bisericii, care poartă pe Hristos în ea, Îl naște, Îl crește, Îl ține pe Pruncul Iisus pe brațul stâng lângă inimă, arătându-l cu mâna dreaptă și zicând în taină ceea ce a spus la nunta din Cana Galileei: Faceți tot ceea ce vă spune El, adică Hristos. Maica Domnului este icoana vie a Bisericii întrucât poartă în ea pe Hristos, de aceea Sfântul Maxim Mărturisitorul a spus că Sufletul fiecărui creștin trebuie să fie asemănător Maicii Domnului, să fie feciorelnic prin fidelitate sau credincioșie în dreapta credință față de Hristos și să fie roditor părintesc prin virtuțile și faptele bune pe care sufletul le naște. Noi când păstrăm dreapta credință și dreapta viețuire avem suflet de fecioară curată, iar când săvârșim fapte bune și dăm naștere al gânduri bune, la cuvinte frumoase și la fapte bune ne asemănăm Maicii Domnului care L-a născut pe Hristos și L-a arătat lumii, iar noi arătăm lumii pe Hristos lucrând în noi, prin gândul bun, prin cuvântul frumos și prin fapta bună, milostivă, de ajutorare a semenilor. Deci, fie că este laborator al învierii, fie că este icoană a Maicii Domnului rugătoare pentru întreaga lume, dar mai ales pentru creștinii dreptmăritori, biserica aceasta este locul de sfințire, locul în care primim iertarea păcatelor, locul în care primim arvuna vieții veșnice când ne împărtășim din Sfânta Euharistie. Se spune: Trupul lui Hristos primiți și din izvorul cel fără de moarte gustați„.

Patriarhul României a mai arătat că biserica de zid, construită de oameni, în timp, este darul pe care i-L facem lui Dumnezeu, care sfințește locașul de cult cu prezența Lui permanentă în el și Care sfințește credincioșii: „Este mare ziua de astăzi, mare bucuria și mare binecuvântarea. O biserică nouă se zidește o dată la o sută, două sute sau trei sute de ani. Nu știm dacă noi, cei care zidim o biserică nouă acum suntem cei mai buni dintre toți creștinii din această zonă, dar Dumnezeu ne-a preferat ca să folosească mâinile noastre, munca noastră, iubirea noastră jertfelnică, ca să zidim casă Preasfintei Treimi. Casa a fost făcută din material din lumea aceasta, dar astăzi, deodată cu sfințirea, ea a fost umplută de harurile cerești care ne dau iertare de păcate, binecuvântare, sănătate și ajutor. Până astăzi biserica a fost un dar al oamenilor către Hristos. Astăzi, după sfințire ea este darul Preasfintei Treimi către noi, de aceea la sfârșitul slujbei de sfințire s-a cântat: Această biserică Tatăl a zidit-o, această biserică Fiul a întărit-o, această biserică Duhul Sfânt a luminat-o și a sfințit-o și a sfințit sufletele noastre. De aceea, cu aceeași apă sfințită cu care am sfințit biserica v-am stropit și pe dumneavoastră care sunteți conținutul bisericii de zid”.

La finalul slujbei de sfințire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Narcis Mihail Ursuleasa și a dăruit Diploma și medalia omagială Sfinții Martiri Brâncoveni părintelui co-slujitor Ilie Chișcari. De asemenea, Preafericirea Sa a acordat Ordinul Sfinții Împărați Constantin și Elena pentru mireni ctitorilor bisericii Parohiei Dudu II, Constantin Căpățână și Iulian Robu, Ordinul Maria Brâncoveanu doamnei Stela Elena Căpățână și Diploma omagială Sfinții Martiri Brâncoveni cu medalie consiliului și comitetului parohial. Noii biserici, Patriarhul României a mai dăruit o cruce de binecuvântare și mai multe cărți liturgice și duhovnicești.

La rândul său, în semn de mulțumire, părintele paroh Narcis Mihail Ursuleasa a dăruit Preafericitului Părinte Daniel un omofor, o icoană cu chipul Sfântului Proroc Daniel și un coș cu flori, iar Preasfințitului Părinte Episcop Varlaam Ploieșteanul o icoană cu chipul Maicii Domnului, iar ctitorilor icoane ale Maicii Domnului, precum și două Sfinte Scripturi.

Noua biserică are hramurile Nașterea Maicii Domnului, Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României și Sfinții Împărați Constantin și Elena și a fost ridicat la solicitarea credincioșilor din zonă.

Comentarii Facebook


Știri recente