Patriarhul României a sărbătorit 60 de ani de viață

Aniversarea a fost marcată de mulțumire lui Dumnezeu săvârșită în Catedrala patriarhală de către Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a ierarhilor membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, și prin momentul festiv ținut în Palatul Patriarhiei, informează „Ziarul Lumina”.

La slujba din catedrală au participat ierarhi din partea Bisericii Ortodoxe din Grecia, reprezentanți ai bisericilor și cultelor din țară, autorități ale statului român, personalități de cultură și academicieni și numeroși credincioși. După Te Deum, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a citit mesajul Sfântului Sinod, în care a evidențiat realizările bisericești, pastorale, misionare și administrative ale Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române din timpul anilor de arhierie. Tot în cadrul acestui moment, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel i-a fost oferită în dar, din partea ierarhilor Sfântului Sinod, o icoană a Sfintei Treimi la Stejarul lui Mamvri, lucrată în atelierele de pictură de la Iași.

„În această zi am mulțumit lui Dumnezeu pentru darul vieții și pentru darurile pe care le dăruiește fiecărui om și pentru ajutorul dat de Dumnezeu, de Sfânta Treime, pentru ca darurile să poată fi cultivate și să devină roditoare. Nu pentru cel care l-a primit, ci pentru toți cei care se împărtășesc din ele ca dintr-un dar al lui Dumnezeu multiplu. Mulțumim pentru această icoană a Preasfintei Treimi, care este modelul suprem al comuniunii veșnice de viață și iubire și în același timp este izvorul vieții Bisericii, pentru că orice intră în Biserică pentru a deveni membru viu al Bisericii se botează în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh’, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul de mulțumire. Momentul de sărbătorire a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române a fost marcat și prin redactarea unui Act Aniversar de către Permanența Consiliului Național Bisericesc și Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, tipărit pe pergament, o dovadă statornică de prețuire și cinstire. Actul Aniversar a fost citit de Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, care a oferit Patriarhului o cârjă arhierească, semnul văzut al învestirii sale de către Dumnezeu cu puterea pastorală, slujitoare și învățătorească de a conduce Biserica Ortodoxă Română.

Ierarhi din Grecia au cinstit pe Patriarhul României

Preafericirea Sa a fost felicitat de cei doi oaspeți veniți la București din partea Bisericii Ortodoxe a Greciei, Înalt Preasfințitul Mitropolit Pavlos de Dramas și Înalt Preasfințitul Mitropolit Barnabas de Neapolis. IPS Mitropolit Pavlos a dăruit Părintelui Patriarh o părticică din moaștele Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul și o icoană cu chipul acestuia. De asemenea IPS Mitropolit Barnabas a dăruit Preafericirii Sale un rând de veșminte arhierești. ‘Dăm slavă lui Dumnezeu cel în Treime închinat că a dăruit Bisericii Ortodoxe Române un Întâistătător dinamic ca să slujească și să împlinească ceea ce Biserica are nevoie după o perioadă destul de mare de persecuție a credinței, spre renașterea spirituală a poporului român dreptcredincios, dar și pentru organizarea mai stabilă și gospodărească a Bisericii’, a spus IPS Mitropolit Pavlos de Drama. Ultimul moment festiv al zilei a fost organizat în Aula ‘Teoctist Patriarhul’ a Palatului Patriarhiei. În deschidere a fost citit mesajul de felicitare al Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. ‘Profităm de acest prilej plăcut să Vă felicităm pentru tot ceea ce ați realizat în ogorul Bisericii din România, căreia din tinerețe îi slujiți, luptându-vă pentru soluționarea problemelor ei pastorale, ori de câte ori acestea apar. Din câte cunoaștem despre parcursul preoțesc al Preafericirii Voastre, păstrăm adâncă emoție și bucurie că din tinerețe ați pus la inimă dragostea pentru Biserica Domnului și pentru viața liturgică și îndată ați urmat acel glas tainic care zice: ‘Urmează-Mi!”, a spus Patriarhul Ecumenic în mesajul de felicitare. Mesaje de felicitare au fost citite din partea Președinției României, a Senatului României, a Guvernului, a Academiei și a Universității București. În Aula ‘Teoctist Patriarhul’ au fost lansate și două volume care marchează în imagine și scris momentul aniversării a 60 de ani de viață a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ‘Lucrând spre zidirea Bisericii’, volum aniversar apărut la Editura Basilica a Patriarhiei Române, prezentat de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal; volumul omagial ‘Euharistion Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române’, apărut la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, prezentat de profesorul academician Emilian Popescu. În final a fost prezentat filmul documentar ‘Devenire întru slujire’ realizat de studiourile Trinitas TV.

Comentarii Facebook


Știri recente