Patriarhul României a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul Sf. M. Mc. Gheorghe din Reședința Patriarhală

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a oficiat, în această dimineață, Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru binefacerile primite în cei 62 de ani de viață.

În timpul Sfintei Liturghii s-au rostit ectenii și rugăciuni de mulțumire la împlinirea celor 62 de ani de viață ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

„Mulțumim lui Dumnezeu pentru această Sfântă și Dumnezeiască Liturghie și, desigur, mulțumim celor care au fost astăzi aici prezenți, preoți și diaconi împreună slujitori. Aducem slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile care s-au revărsat asupra Bisericii noastre, asupra poporului român și mulțumim pentru ajutorul dat nouă și colaboratorilor în slujirea Bisericii Sale”, a spus Părintele Patriarh la finalul Sfintei Liturghii.

Cu această ocazie, Preafericirea Sa a hirotesit întru arhidiacon pe părintele diacon Mihail Bucă, dirijorul corului psaltic TRONOS al Catedralei Patriarhale.

„Felicităm pe părintele, acum arhidiacon, Mihai Bucă care este unul dintre diaconii cei mai de seamă ai Patriarhiei Române prin marea lui osteneală misionară de a organiza și a conduce Corul TRONOS al Patriarhiei Române, acest cor psaltic foarte cunoscut acum grație muncii sale deosebite. L-am hirotesit arhidiacon ca să vadă că este prețuit, nu atât pentru multa slujire ca diacon, ci pentru diaconia muzicală, misionară”, a precizat Preafericirea Sa.

De la orele 11.00, la Catedrala patriarhală va fi oficiată slujba de Te Deum ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, poporului român și Preafericirii Sale, precum și pentru ajutorul dăruit Patriarhului României în promovarea credinței și misiunii creștin-ortodoxe.

Comentarii Facebook


Știri recente