Patriarhul României a îndemnat clerul şi credincioşii să se roage pentru ploaie

În această perioadă de caniculă şi secetă care afectează grav culturile agricole din întreaga ţară cu numeroase consecinţe asupra vieţii oamenilor, Patriarhul României la finalul cuvântului său rostit astăzi, 26 iulie 2015, în Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea Pâinilor), în Paraclisul Sf. Grigorie Luminătorul din cadrul Reşedinţei Patriarhale a îndemnat clerul și credincioșii să înalțe rugăciuni pentru ploaie la vreme potrivită.

„În această zi ne aducem aminte de îndemnul Bisericii ca peste tot în ţară, în toate Bisericile de mir şi în bisericile de mănăstiri să înălţăm rugăciuni ca Domnul Dumnezeu să reverse milostivirea Sa spre noi, să trimită ploi liniştite, aducătoare de rod şi folositoare atât oamenilor cât şi vieţuitoarelor. Prin aceasta noi arătăm că recunoaştem în mod direct că toate darurile existenţei, toate darurile care întreţin viaţa omului pe pământ sunt daruri de la Dumnezeu şi să nu uităm pe Dăruitor, ci să Îi cerem să ne ierte păcatele atunci când încălcăm voia Lui şi să ne ierte uitarea sau nerecunoştinţa. Seceta aceasta trebuie să fie înţeleasă ca un îndemn la mai multă credinţă, la mai multă rugăciune şi la mai multă milostivire faţă de cei săraci, de cei singuri, de cei neajutoraţi şi astfel făcând noi devenim mâinile iubirii milostive ale lui Iisus Hristos pentru semenii noştri”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.

Comentarii Facebook


Știri recente