Patriarhul Ecumenic a vizitat Bitinia

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu împreună cu clerici și reprezentanți ai consulatului elen au făcut o vizită în regiunea istorică Bitinia pentru a vedea în ce stare se află bisericile ortodoxe de acolo, informează „Ziarul Lumina”. Vizita a urmărit și găsirea unor soluții pentru salvarea lăcașurilor de rugăciune, care sunt practic ultimele rămășițe a ceea ce a fost odată credința creștină în provincia Bitinia.

Scăldată de apele limpezi ale Mării Marmara, coasta Bitiniei a fost timp de sute de ani, de când Sfinții Apostoli Pavel și Andrei au trecut pe aici, o regiune unde credința creștină a înflorit și unde evlavia credincioșilor a ridicat sute de biserici spre slava lui Dumnezeu. Vizita de zilele trecute, întreprinsă de Patriarhul Bartolomeu în mult încercata Bitinie, este o călătorie în trecut, având în vedere bisericile bizantine cercetate, dar și o constatare tristă că ceea ce era odată credință creștină aici este foarte probabil să dispară în mai puțin de un deceniu.

Vizita a început în portul împăratului Teodosie cel Mare

Pelerinajul Patriarhului a început în micul port Moudania, construit de împăratul Teodosie cel Mare în secolul al IV-lea. Aici a fost vizitată Bazilica bizantină ‘Sfântul Gheorghe’, care acum este o clădire administrativă a municipalității, după ce în trecut a funcționat ca un cinema. În același oraș a fost vizitată și Biserica ‘Sfântul Ioan Botezătorul’ sau ‘Prodromos’, cum mai este numită în greacă, părăsită și parțial descompusă de locuitori, care au folosit pietrele din zidurile ei la diferite construcții. Delegația Patriarhiei a văzut interiorul Bisericii ‘Sfânta Paraschiva’ din Derek de la fereastra cu grilaj, pentru că intrarea era baricadată cu un semn de avertizare care anunța riscul unei iminente prăbușiri. În Derek, grecii au mers la cimitirul ‘romeilor’, cum sunt numiți creștinii de turci, unde au avut surpriza plăcută să vadă că Biserica ‘Sfântul Pantelimon’, care până anii trecuți a funcționat ca depozit, era complet refăcută, datorită unui program de cooperare dintre municipalitatea locală și autoritățile statului, cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Patriarhul a declarat că această biserică este un model care poate fi urmat în reabilitarea tuturor lăcașurilor creștine.

Bisericile au fost deturnate de la funcția de lăcașuri de rugăciune

Nu departe de cimitirul din Derek se află Mănăstirea ‘Născătoarei’, cunoscută ca ‘a Părinților’, pentru că în anul 780, în timpul luptelor iconoclaste, a fost un refugiu pentru monahii ortodocși care cinsteau sfintele icoane. Astăzi, ansamblul mănăstiresc a fost transformat într-o fermă de păsări. În centrul orășelului Triglia, delegația a văzut fosta biserică a Mănăstirii ‘Sfântul Ștefan – Chinolakkou’, astăzi o impunătoare moschee. Majoritatea bisericilor de aici sunt părăsite și deturnate de la funcția lor de rugăciune. Sunt folosite în diferite activități: depozite, magazine, ferme etc.

Ultima destinație a Patriarhului Bartolomeu a fost Mănăstirea ‘Sfântul Averchion’, construită în secolul al IX-lea de Comneni, familie imperială a Bizanțului. Biserica stă singuratică pe malul lovit de apele Marmarei, ascultând zgomotul valurilor și rugăciunile oamenilor care în trecut o consacraseră ca locul cel mai important de rugăciune și pelerinaj din Bitinia. Aici a fost singurul loc unde clericii și credincioșii au putut cânta ‘Hristos a înviat!’, cu speranța că acest loc înfloritor pentru creștini va renaște la o nouă viață.

Vizita Patriarhului Bartolomeu a suscitat un viu interes pentru comunitățile din Bitinia și pentru presa din zonă, care au reflectat pozitiv acest moment, dând speranța pentru normalizarea relațiilor dintre greci și turci. Se pare că și autoritățile turcești manifestă interes pentru refacerea și reintegrarea acestor biserici într-un circuit turistic benefic pentru regiune, aceasta fiind singura cale în care ele pot fi salvate.

Comentarii Facebook


Știri recente