Patriarhia Română

Patriarhul Daniel a primit în vizită o delegație de clerici din Episcopia Daciei Felix

Cristian Damian
Patriarhul Daniel a primit în vizită o delegație de clerici din Episcopia Daciei Felix
Foto creditZiarul Lumina / Mihnea Păduraru

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit joi în vizită la Reședința Patriarhală o delegație de clerici din Episcopia Daciei Felix, condusă de părintele Boian Alexandrovici, Vicarul Ortodox Român al Timocului.

Din grup au făcut parte pr. Doru Ovidiu Ursu, secretar al vicariatului și al protopopiatului Borului și Lăpușnei, pr. Antonie Isac, protopop pentru Morava, pr. Petru Hogea din Negotin, Pr. Anton Chera, preot la o biserică din orașul Bor, și Florin Petru Popava, preot la Mănăstirea Mălainița.

Delegația a vizitat în cadrul programului de la București mai multe lăcașuri de cult din Capitală, printre care Catedrala Națională, Catedrala Patriarhală, Biserica „Sfântul Spiridon” – Nou și Biserica „Sfântul Spiridon” – Vechi.

Modelul Sfintei Magdalena de la Mălainița

Părintele Patriarh Daniel i-a felicitat pe membrii delegației pentru lucrarea pe care o desfășoară în comunitățile românești din Timoc și pentru organizarea manifestărilor legate de canonizarea Sfintei Magdalena de la Mălainița.

„Ați făcut în așa fel încât proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița să fie o sărbătoare și o bucurie deosebite pentru toți participanții”, a spus Preafericirea Sa.

Patriarhul României a subliniat modelul sfintei, care și-a dobândit înțelepciunea prin credință și rugăciune: „A fost o femeie simplă, dar cu o credință puternică și a fost o misionară în vremuri grele, în vremurile stăpânirii comuniste, și aceasta este un model pentru toți mirenii creștini și toți laicii care sunt credincioși ortodocși”.

„Avem în Sfânta Magdalena de la Mălainița un misionar simplu creștin care nu avea multă carte, dar avea fermitate și statornicie”.

Pornind de la exemplul Sfintei Magdalena, „o rugătoare atât pentru poporul român, cât și pentru poporul sârb”, Părintele Patriarh Daniel a îndemnat clericii să continue lucrarea pe care o desfășoară: „Sperăm să găsiți modalități prin care ceea ce ați început să fie intensificat și extins ca lucrare de păstrare a identității, în bună cooperare cu frații noștri ortodocși, sârbii”.

Sprijin pentru românii din Serbia

Părintele Boian Alexandru a subliniat că vizita la Patriarhia Română este un moment de încurajare pentru clericii români din Timoc.

„Este o mare bucurie pentru noi și o mare susținere, o mare încurajare, pentru că noi suntem acolo într-o zonă unde este comunitatea istorică și în comunități istorice, ca de obicei, se află multe probleme cu crize de identitate”.

„Fără jurisdicția neamului, fără susținerea Patriarhiei, noi n-am exista ca români”, a mai spus vicarul eparhial.

În cadrul întâlnirii, Părintele Patriarh Daniel i-a acordat părintelui Boian Alexandru Ordinul „Credință și comuniune”, iar celorlalți membrii ai delegației au primit Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”.

Totodată, Preafericirea Sa le-a oferit mai multe cărți. La rândul său, părintele vicar eparhial i-a dăruit Patriarhului României o icoană cu reprezentarea Sfintei Magdalena de la Malainița.

Vezi și:

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5