Patriarhul Daniel transmite felicitări Preotului Grigore Diaconu la împlinirea vârstei de 75 de ani

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj aniversar Părintelui Grigore Diaconu, fost director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” și fost paroh al parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Botoșani, la împlinirea vârstei de 75 de ani și a 55 de ani de slujire preoțească. 

„Părintele Grigore Diaconu este pentru generaţiile tinere o pildă de hărnicie, entuziasm și dăruire de sine pentru binele Bisericii”, a evidențiat Părintele Patriarh.

Mesajul integral:


Un preot harnic şi misionar – Părintele Grigore Diaconu

Aniversarea a 75 de ani de viață și a 55 de ani de slujire preoțească a Părintelui Grigore Diaconu, fost director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sfântul Gheorghe și fost paroh al parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva din Botoșani, ne oferă prilejul de a mulțumi împreună lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra sfinției sale, pe care le-a cultivat şi le-a pus în slujba Bisericii, prin rugăciune şi osteneală, înțelepciune şi stăruință.

Părintele Grigore Diaconu s-a născut la 21 noiembrie 1948, în satul Munteni – comuna Belcești, județul Iași, fiind al doilea copil din cei patru ai părinților săi, Grigore și Eva. Şcoala primară a urmat-o în satul natal (1955-1959), iar gimnaziul, la școala din comuna Focuri, Iași (1959-1962). Între anii 1962 – 1967  a urmat cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, iar în perioada 1967 – 1971 a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din București.

În data de 8 noiembrie 1969, Părintele Grigore Diaconu a fost hirotonit preot, pentru parohia Santa Mare – județul Botoșani, de către vrednicul de pomenire Patriarh Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Sucevei. În această parohie a construit o casă parohială și a reparat bisericuța din Santa Mare și Berza.

La 1 ianuarie 1978, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei,  l-a numit protopop al Protopopiatului Botoșani, activând în această funcție până la 1 februarie 1990.

În acea perioadă, Protopopiatul Botoșani avea 128 de parohii. În ciuda opreliștilor regimului comunist, părintele Grigore Diaconu a reușit să obțină fonduri și a coordonat mai multe șantiere în care s-au construit 14 biserici. A coordonat lucrările la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Victoria, ctitorie a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Au mai fost construite 25 de case parohiale, două case de oaspeți la Mănăstirea Vorona, casa și bisericuța de la Mănăstirea Gorovei. Totodată, au fost pictate 14 biserici în tehnica frescă, s-au efectuat reparații capitale la 42 de biserici și reparații curente la 35 de biserici.

La 1 februarie 1990 Părintele Grigore Diaconu a fost transferat preot paroh la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Botoșani.

În aprilie 1997, pe când păstoream Mitropolia Moldovei și Bucovinei, l-am numit prin concurs, în funcția de director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sfântul Gheorghe din Botoșani. În această calitate părintele a făcut demersurile necesare și a reușit primirea în folosință și administrare a unui spațiu generos, situat pe strada Prieteniei nr. 2, din Botoșani, fostul internat al Liceului Electrocontact.

Prin grija Părintelui Grigore Diaconu acest spațiu a fost transformat într-o unitate de învățământ modernă, care asigură condițiile necesare pentru cadrele didactice și elevii seminariști. Datorită parteneriatelor încheiate între Parohia „Cuvioasa Parascheva” şi Fundaţiile „Munţii Metaliferi” – Germania, Parohia Evanghelică din Lennep – Germania şi  „Alexander Helpt Roemenie” – Olanda, Seminarul Teologic Botoșani  a fost dotat cu aparatură modernă pentru buna funcţionare a cantinei şi spălătoriei, precum și mobilier pentru sălile de clasă (o parte subvenționat şi de Ministerul Educației Naţionale).

De asemenea, în cadrul seminarului a fost amenajat un paraclis, unde se oficiază Sfânta Liturghie iar elevii participă la practică liturgică. În anul 2004, în cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” a fost construit un nou corp de clădire, cu sprijin financiar de la Banca Mondială.

De-a lungul anilor, sub coordonarea părintelui director Grigore Diaconu, Seminarul Teologic Botoșani a implementat proiecte importante și a colaborat cu școli și instituții din țară și străinătate, iar rezultatele elevilor seminariști, la examenele naționale, olimpiade și concursuri au fost pe măsura eforturilor lor și ale colectivului de cadre didactice. Părintele Grigore Diaconu a ajutat mulți elevi seminariști care proveneau din familii cu o situație materiale modestă, elevi care sunt acum preoți, profesori sau care activează în alte domenii importante din țară și străinătate.

Întrucât recunoștința, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu şi oamenilor, este un act de cultură a sufletului şi un semn al comuniunii, dorim să exprimăm prețuirea și gratitudinea noastră pentru bogata activitate a Părintelui Grigore Diaconu, desfășurată în slujba Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani.

De aceea, conferim Părintelui Grigore Diaconu ordinul „Crucea Patriarhală” pentru activitatea meritorie îndelungată desfășurată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ și social-filantropic.

Apreciat şi îndrăgit de colegi, de elevi și credincioși, Părintele Grigore Diaconu este pentru generaţiile tinere o pildă de hărnicie, entuziasm și dăruire de sine pentru binele Bisericii.

Apreciem inițiativa Domnului Traian Apetrei, jurnalist și fost director al Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani, precum și a unor foști elevi ai Seminarului Teologic Botoșani, clerici în țară și diasporă, de a edita un volum aniversar intitulat „Măsura credinței este fapta!” dedicat Părintelui Grigore Diaconu la împlinirea a 75 de ani.

Ne rugăm Preasfintei Treimi să dăruiască în continuare Părintelui Grigore Diaconu multă sănătate şi ajutor, pentru a continua lucrarea sa în folosul Sfintei noastre Biserici.

Întru mulți şi binecuvântați ani, Părinte Grigore Diaconu!


Foto credit: Facebook / Cosmin Andrei

Comentarii Facebook


Știri recente