Patriarhul Daniel: Recensământul din acest an, moment favorabil pentru mărturisirea identității religioase

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis, luni, 9 mai 2022, un mesaj în care i-a îndemnat pe credincioși să participe la Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor şi să-şi declare apartenența religioasă.

„Declararea apartenenței religioase este un act personal de mărturisire a credinței în deplină libertate și cu responsabilitate. Să nu considerăm această mărturisire de credință ca fiind neimportantă sau subînțeleasă. Dimpotrivă, această mărturisire este foarte necesară pentru prezentul și viitorul României”.

„Fie că ne autorecenzăm, fie că primim pe recenzorul oficial, nu trebuie să ne rușinăm să mărturisim credința noastră și a străbunilor noștri, identitatea noastră spirituală și etnică”, a subliniat Patriarhul României.

Mesajul integral:


Recensământul din acest an, moment favorabil pentru mărturisirea identității religioase

Organizarea Recensământului Populației și Locuințelor din România în prima jumătate a anului 2022 reprezintă nu doar un proces de actualizare a datelor și statisticilor administrative ale populației și locuinţelor din România (informații pe care autoritățile de stat deja le dețin, în cea mai mare măsură), ci și un prilej pentru fiecare dintre noi să ne declarăm identitatea etnică, lingvistică și religioasă.

Nimeni în afară de noi înșine nu este în măsură să declare aceste elemente identitare, de aceea refuzul sau nepăsarea noastră de a participa la Recensământ pot genera date inexacte sau eronate în ceea ce privește adevărata structură confesională, etnică și lingvistică a României.

Un recensământ nu este doar un act administrativ, străin de credință și de lucrarea lui Dumnezeu în lume. Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a născut în timpul recensământului organizat de Octavian August, împăratul Romei (27 î.Hr. – 4 d.Hr.), iar acel an a devenit anul zero al erei creștine și al calendarului civil de astăzi.

Declararea apartenenței religioase este un act personal de mărturisire a credinței în deplină libertate și cu responsabilitate. Să nu considerăm această mărturisire de credință ca fiind neimportantă sau subînțeleasă. Dimpotrivă, această mărturisire este foarte necesară pentru prezentul și viitorul României.

Fie că ne autorecenzăm, fie că primim pe recenzorul oficial, nu trebuie să ne rușinăm să mărturisim credința noastră și a străbunilor noștri, identitatea noastră spirituală și etnică.

La rubrica intitulată Caracteristici etno-culturale din formularul de recensământ se declară religia (P3c Cărei religii considerați că aparțineți?).

Pe cei care întâmpină dificultăți în a se autorecenza îi îndemnăm să apeleze la personalul calificat din cadrul primăriei de care aparțin, iar pe cei care nu reușesc să se autorecenzeze până la data de 15 mai 2022, îi îndemnăm să-i primească pe recenzori și să răspundă la întrebările din formularul de recenzare.

Nu există nicio justificare pentru a nu participa la Recensământ și de aceea îndemnăm pe toți credincioșii să se organizeze în familie pentru a participa la acest important eveniment.

Recensământul din acest an este cea mai bună ocazie să arătăm că poporul român este un popor credincios și majoritar ortodox.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Basilica.ro

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente