Patriarhul Daniel: Puterile îngerești sunt icoane ale sfințeniei, dreptății și bunătății lui Dumnezeu

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, importanța sfinților îngeri în viața creștinului, cât și rolul pe care aceștia îl au în iconomia mântuirii neamului omenesc.

„Puterile îngerești reflectă slava lui Dumnezeu, adică sunt icoane ale sfințeniei, dreptății și bunătății Lui care se reflectă în ei în măsura în care se împărtășesc de bunătățile spirituale ale Lui, le comunică sau le binevestesc”, a spus Preafericirea Sa în cadrul omiliei rostite la paraclisul istoric din Reședința Patriarhală.

Deoarece viața creștină este foarte adesea o luptă cu duhurile rele și cu Satana, Patriarhul României a menționat că Hristos Domnul prin Sfinții Îngeri, le dăruiește oamenilor putere să biruiască asupra duhurilor rele.

Nouă cete de îngeri

Potrivit Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, a spus Preafericirea Sa, există nouă cete de îngeri, împărțite în trei grupe de câte trei cete sau triade.

În prima triadă se află Serafimii, Heruvimii și Tronurile. Serafimii au câte șase aripi, Heruvimii cei cu ochi mulți împreună cu Tronurile primesc cel mai intens slava Preasfintei Treimi.

Aceștia au fost creați ca să se împărtășească de slava Preasfintei Treimi și să vestească această slavă și altora.

În a doua triadă se află Domniile, Puterile și Stăpâniile care au putere asupra Universului și asupra iadului.

În ultima triadă a puterilor cerești netrupești se află Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii. Sfinții Arhangheli sunt în număr de șapte.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Basilica News Agency (@basilica.ro) pe

Arhanghelii și Îngerii sunt slujitorii cerești cei mai apropiați de oameni. Deși Îngerii nu sunt puteri trupești, totuși au formă materială, însă fără substanță.

Ei au contur material, dar nu și conținut material, ci sunt ființe spirituale, inteligente, luminoase, dar limitate în spațiu, a spus Părintele Patriarh Daniel.

Îngerii au fost creați ca să se împărtășească de slava, de fericirea și bucuria Preasfintei Treimi, dar și ca să binevestească în lumea creată slava lui Dumnezeu și să împlinească voia Lui privind întreaga lume creată.

 Să nu cădem din cinstea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu

Îngerii au fost creați înainte de a fi cerurile și pământul. La început toți au fost buni, deoarece Dumnezeu nu a creat nimic rău, a spus Preafericirea Sa.

După o vreme, unii Îngeri conduși de Lucifer au considerat că pot fi asemenea lui Dumnezeu, fără ajutorul și împotriva lui Dumnezeu.

Astfel din mândrie și din iubire de sine egoistă a căzut Lucifer și îngerii care l-au urmat.

Când Lucifer și ceata lui au căzut din slavă ca un fulger, Arhanghelul Mihail i-a luat locul și a zis „Să luăm aminte, să stăm bine, să stăm cu frică”. Acest îndemn al arhanghelului a intrat în slujbele noastre.

Suntem îndemnați astfel să nu cădem din cinstea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu și din slujirea pe care ne-a dat-o El.

Ziua a 8-a, ziua veșniciei

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a lămurit de ce ziua a 8-a din luna noiembrie a fost aleasă de Biserică pentru pomenirea cereștilor puteri.

„Luna noiembrie este considerată luna a noua, începând din martie când Arhanghelul Gavriil a binevestit Maicii Domnului că va naște pe Iisus, Mântuitorul lumii”, a spus Patriarhul Daniel.

Ziua a 8-a a lunii noiembrie înseamnă ziua veșniciei, adică cifra 8 înseamnă veșnicia.

Pomenirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor puterile cerești netrupești în data de 8 noiembrie arată, că prin Sfinții Îngeri, Dumnezeu cel Veșnic intră în lume și El lucrează mântuirea lumii.

Sfinții Îngeri au binevestit planul de mântuire al lui Dumnezeu și au lucrat îndemnând pe oameni să împlinească voia lui Dumnezeu.

Această pomenire nu este singura, ci în fiecare zi de luni Biserica pomenește puterile cerești netrupești.

În otpustul zilei de luni se spune „Cu ocrotirile cinstitelor și cereștilor netrupești puteri…”, adică puteri cerești nemateriale, puteri nevăzute, dar reale.

În finalul omiliei sale, Patriarhul României a urat celor peste 1 milion de români care își serbează onomastica să fie „binevestitori ai iubirii lui Dumnezeu, să lucreze pentru dreptate, sfințenie și ajutorarea aproapelui”.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente