Patriarhul Daniel a participat la Conferinţa „Spaţiul socio-economic rural. Identitate şi Unitate naţională”

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat luni la Conferinţa „Spaţiul socio-economic rural. Identitate şi Unitate naţională”, desfăşurată în Aula Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.

Preafericirea Sa a vorbit în deschiderea evenimentului despre Satul românesc astăzi: între suferinţă şi speranţă şi a reiterat faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2019 drept Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învățătorilor și primarilor gospodari) pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.

„Agricultorul adevărat este harnic și darnic; bucuros de a înmulți darurile și bucuria de a face pământul roditor. Dăruim semenilor noștri ceea ce am primit de la Dumnezeu ca dar, la care am adăugat munca și priceperea noastră”.

„Astfel realizăm o bogată comuniune de iubire divino-umană, unind, în agricultură, Creatorul şi creatura, cultul și cultura, știința practică și spiritualitatea profundă. Aşadar, viaţa înseamnă mai mult decât consum, deoarece nu trăim numai biologic, ci și spiritual. Viaţa înseamnă mai ales comuniune de gândire și de acţiune între contemporani, dar și între generațiile trecute și cele viitoare”.

„Satul românesc, păstrător fidel al tradiţiei bisericești și al culturii naţionale, a fost de-a lungul timpului spaţiul în care s-au dezvoltat și s-au desăvârșit valorile spirituale, culturale și morale ale neamului. Parohiile ortodoxe româneşti au reprezentat atât la sat, cât şi la oraş, alături de Şcoală şi de Familie, principalii factori de coeziune şi unitate românească”, a spus Preafericirea Sa.

În continuare, Profesorul Valeriu Tabără a vorbit despre misiunea spațiului rural și despre importanța satului românesc.

„Nu se pot evoca marile momente din istoria naţională din evoluţia României ca ţară fără a fi obligatoriu de evidenţiat contribuţia spaţiului rural la aceste evenimente”, a spus Profesorul Valeriu Tabără potrivit Radio Trinitas.

Următoarea prelegere a aparţinut Acad. Cristian Hera, Preşedintele de onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti (ASAS) şi preşedintele Secţiei de Agricultură şi Silvicultură a Academiei Române care a prezentat noi proiecte pentru susţinerea mediului rural.

„A venit timpul să părăsim rutina şi să adoptăm în agricultură procedee tehnice întemeiate pe datele ştiinţei. Dacă nu vom face aceasta vom continua să fim săraci în ţară bogată. Vom rămâne în urma neamurilor care ne înconjoară”.

„Solul reprezintă profesia mea de credinţă şi sunt convins că grija şi respectul faţă de pământul pe care şi din care trăim reprezintă garanţia stabilităţii viitorului. Consolidează spaţiul socio-economic, identitatea şi unitatea naţională, precum şi securitatea şi siguranţa alimentară, iar toate împreună sunt atât de necesare pentru liniştea şi prosperitatea neamului nostru”.

Conferința a fost organizată de Academia de Științe  Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești din București, în parteneriat cu Patriarhia Română.

Foto Credit: Mihnea Păduraru / Ziarul Lumina

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Mesajul Patriarhului Daniel la Simpozionul Național privind dialogul dintre teologie, filosofie și știință | Cluj

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la ediția a VII-a a Simpozionului Național interdisciplinar dedicat dialogului dintre teologie, filosofie și știință. Simpozionul are loc la Cluj-Napoca în perioada 17-20 octombrie. Tema evenimentului este…

Teologi şi oameni de ştiinţă vor discuta la Cluj-Napoca despre ordinea profundă a universului şi ideologiile relativiste actuale

Cluj-Napoca găzduieşte, în perioada 17‑20 octombrie 2019,  Simpozionul Național cu privire la dialogul dintre teologie, filosofie și știință. Întâlnirea interdisciplinară are tema: Ordinea fundamentală a universului și ideologiile relativiste actuale. Repere ale Tradiției iudeo‑creștine valorificate în…