Patriarhul Daniel: Nimeni nu se poate mântui fără iubire milostivă

În predica rostită duminică la paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat faptul că „fără iubire milostivă nimeni nu se poate mântui”.

Preafericirea Sa a explicat textul evanghelic despre Înfricoșătoarea Judecată, și a subliniat că scopul acesteia este „evaluarea libertății omului și popoarelor în istorie”.

Taina libertății: iubirea

„Toate popoarele și toate generațiile de la începutul istoriei până la sfârșit vor fi judecate după un criteriu unic, și anume al iubirii smerite și milostive”.

Mântuitorul Iisus Hristos surprinde prin ceea ce spune, remarcă Patriarhul României, „pe de o parte El vine cu Slavă și cu putere multă însoțit de sfinții îngeri, iar pe de altă parte, spune celor drepți că a fost flămând, a fost însetat, a fost gol sau sărac, a fost în temniță a fost bolnav, și l-au cercetat drept”.

„Domnul Slavei, Împăratul Slavei, în timpul istoriei era tainic prezent, ascuns în mulțimea săracilor, mulțimea celor flămânzi și însetați, în mulțimea robilor din temnițe, mulțimea bolnavilor, era El tainic prezent și aștepta iubire milostivă și smerită din partea semenilor din jur”.

„Pentru oamenii milostivi, Dumnezeu a pregătit, de la întemeierea lumii, Împărăția Lui, adică Împărăția iubirii smerite și milostive a Preasfintei Treimi, pentru că în Iubirea Milostivă a Preasfintei treimi nu pot intra decât oameni care  în timpul vieții lor pe pământ au fost milostivi față de semenii aflați în nevoi, în lipsuri, în necazuri, în singurătate și în suferință”, a explicat Patriarhul României.

„Nu e suficient să spui că n-ai furat, n-ai ucis, n-ai mințit, ci trebuie să arăți că ai avut milă de cel flămând, de cel însetat, de cel sărac, de cel aflat în temniță, de cel bolnav”.

„Dumnezeu va judeca pe oameni nu doar pentru faptele rele săvârșite, ci și pentru binele pe care ar fi putut să-l facă și nu l-a făcut prin omisiune. În această privință niciodată noi nu putem spune că am făcut tot ceea ce trebuia și să recunoaștem cu smerenie că puteam face și mai mult bine decât am făcut”.

„Binele, săvârșit din iubire smerită și milostivă, ne permite să ne apropiem de Împărăția Preasfintei Treimi, a sfinților îngeri și a sfinților milostivi, care au avut prin rugăciune în sufletul lor obținută iubirea milostivă a lui Hristos”.

Există două tipuri de milostenie

„Milostenia poate fi de două feluri, milostenie materială și milostenie spirituală. Milostenia materială înseamnă să oferim mâncare celui flămând, să oferim o haină celui gol sau sărac și să oferim adăpost celui care nu are un loc pentru a se odihni sau pentru a se adăposti”.

„Însă milostenia spirituală poate să o practice orice om și cel care este sărac din punct de vedere material, nu are de oferit nici mâncare multă, nici bani ,nici haine celor săraci. Milostenia spirituală este mai întâi rugăciunea pentru cel bolnav, pentru cel lipsit, pentru cel aflat în temniță”.

„Biserica a învățat din această Evanghelie să organizeze permanente cantine pentru săraci, case pentru oaspeți, case pentru bolnavi, pentru bătrâni și pentru copii”.

Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente