Patriarhul Daniel: Boboteaza, sărbătoarea prin care iubirea lui Dumnezeu se arată oamenilor

Botezul Domnului, sau Boboteaza, „este sărbătoarea prin care iubirea lui Dumnezeu se arată oamenilor: iubirea Tatălui, Care îl vede Om în apele Iordanului pe Fiul Său cel veșnic”, a spus Patriarhul Daniel sâmbătă, înainte de a oficia slujba de Sfințire Mare a apei.

La Botezul Domnului în Iordan, când s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu Tatăl, mărturisind despre dumnezeirea Fiului, „Dumnezeu a cuprins în iubirea Sa (și) umanitatea lui Hristos și pe toți oamenii care vor crede în Hristos și vor primi botezul în numele Sfintei Treimi”, a explicat Preafericirea Sa.

„Atunci când glasul Tatălui din cer a zis: Acesta este Fiul meu cel iubit, pentru care am binevoit, nu s-a referit numai la dumnezeirea Fiului, ci și la umanitatea pe care El a luat-o. Când a zis: Acesta este Fiul meu cel iubit, S-a referit și la natura omenească pe care a luat-o Iisus pentru a o ridica, a o sfinți și a îndumnezei.”

Patriarhul Daniel a oficiat slujba de Sfințire Mare a apei sâmbătă, 6 ianuarie 2024. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Botezul Domnului este „o sărbătoare care actualizează propriul nostru botez în numele Sfintei Treimi”, a mai spus Preafericirea Sa.

Pe lângă iertarea păcatelor, „botezul ne dăruiește începutul unei vieți noi: viața în Hristos sau în Duhul Sfânt”.

Sărbătoarea care actualizează propriul nostru botez

„Această viață nouă este început de viață veșnică. Viața veșnică nu este viața de după moarte, cum greșit se înțelege uneori. Viața veșnică este comuniunea oamenilor cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și începe odată cu botezul. Sfântul Vasile cel Mare spune că nu primim prin botez doar iertarea păcatelor, ci și harul înfierii, devenind fii ai lui Dumnezeu după har, prin Duhul Sfânt”, a continuat Preafericirea Sa.

Iar „botezul este Sfânta Taină de temelie a vieții duhovnicești. Fără botez nu se pot primi celelalte Sfinte Taine în Biserică. Temelia tuturor Sfintelor Taine este Sfântul Botez săvârșit în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, a mai explicat Părintele Patriarh Daniel.

„Ce se realizează prin botezul în numele Sfintei Treimi? Se realizează, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, răstignirea noastră împreună cu Hristos și învierea noastră împreună cu Hristos – taina Crucii și taina Învierii în viața noastră.”

De aceea, „noi prăznuim, la sărbătoarea Botezului Domnului, atât Botezul Domnului în apele Iordanului, cât și înnoirea, amintirea și înnoirea propriului nostru botez”.

Despre Agheasma Mare și lucrările ei

Patriarhul Daniel a stropit credincioșii cu Agheasmă Mare sâmbătă, 6 ianuarie 2024, slujba de Sfințire Mare a apei oficiată de sărbătoarea Botezului Domnului. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Această actualizare se face prin lucrarea sfințitoare a Aghesmei Mari, care este sfințită o singură dată pe an printr-o slujbă la fel de unică și specială. „Ortodoxul vrea să fie sfințit nu numai sufletul și trupul său, ci și locuința sa, și spațiul în care viețuiește și lucrează”, a subliniat Patriarhul României.

Preafericirea Sa a explicat de ce sunt atât de speciale Agheasma Mare și slujba prin care această apă este sfințită printr-o slujbă specială, oficiată doar o dată pe an: în ajunul sărbătorii, pentru sfințirea caselor credincioșilor, și/sau în ziua sărbătorii Botezului Domnului.

„Sfințirea e deosebită, pentru că nu se invocă doar de trei ori pogorârea Duhului Sfânt pentru sfințirea apei, ci de două ori câte trei, adică în două rânduri. Și această procedură este numită teologic Dubla Epicleză, adică este invocată o dată Sfânta Treime – pentru că la Botezul Domnului s-a arătat la Iordan Sfânta Treime – și în al doilea rând – pentru că și la botezul nostru s-a invocat Sfânta Treime, când ne-am botezat noi.”

Slujba de Sfințire Mare a apei de bobotează a fost oficiată sâmbătă, 6 ianuarie 2024, pe esplanada Catedralei Patriarhale, de un sobor condus de Patriarhul Daniel. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Părintele Patriarh Daniel a enumerat cele trei lucrări ale Aghesmei Mari:

  • sfințitoare: Se sfințește atât natura omului (sufletul și trupul), cât și natura înconjurătoare (casa, gospodăria, grădina), care puse sub protecția și binecuvântarea Preasfintei Treimi.
  • vindecătoare de boli sufletești și trupești și de patimi grele: Cei care au patimi grele și nu sunt dezlegați de duhovnic nu primesc Împărtășania, dar li se dăruiește ca o mângâiere, Agheasma Mare
  • eliberatoare: Agheasma Mare se gustă, cu rugăciune, pentru alungarea duhurilor rele și pentru ieșirea din situații dificile, când se trece prin necazuri și încercări

Mulțumiri pentru implicare

„Ortodoxul vrea să fie sfințit nu numai sufletul și trupul său, ci și locuința sa, și spațiul în care viețuiește și lucrează”, a spus Patriarhul României sâmbătă, 6 ianuarie 2024, când a sfințit Agheasma Mare. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Patriarhul României a mulțumit Parohia Afumați II din județul Ilfov, care a ajutat la îmbutelierea a 28.000 de peturi de 0,5 litri cu apă sfințită, care se distribuie gratuit la Baldachinul Sfinților de lângă Catedrala Patriarhală.

De asemenea, Preafericirea Sa le-a mulțumit și instituțiilor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentelor: Jandarmeria Română, Poliția Română, Brigada Rutieră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, Poliția Locală Sector 4, voluntarii Catedralei Patriarhale și grupul de Voluntari Tineri în Acțiune al Arhiepiscopiei Bucureștilor.


Patriarhul Daniel a oficiat slujba de Sfințire Mare a apei pe esplanada Reședinței Patriarhale, împreună cu Episcopul Qais de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), cu Episcopii Vicari Patriarhali Varlaam Ploieșteanul și Paisie Sinaitul și cu Episcopul Vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente