Patriarhiei Ruse i se vor restitui 6.500 de Biserici

Aproape 6.500 de biserici din Patriarhia Rusă vor putea fi folosite din nou pentru săvârșirea slujbelor religioase, după o lungă perioadă în care au fost transformate în muzee. Președintele rus Dmitri Medvedev a promulgat marți legea care prevede restituirea către Biserica Ortodoxă Rusă a lăcașelor de cult transformate în muzee în perioada comunistă, potrivit AFP, citat de Agerpres și preluat de „Ziarul Lumina”.

‘Am semnat astăzi legea privind restituirea bunurilor religioase autorităților bisericești’, a transmis președintele Patriarhului rus, Kirill, în cadrul unei întrevederi la Kremlin. Legea se referă la restituirea a 6.584 de lăcașe de cult, dintre care 6.402 țin de Biserica Ortodoxă.

Curatori de muzee și critici de artă au denunțat proiectul de lege, susținând că nici o biserică ortodoxă nu este în măsură să asigure conservarea adecvată a icoanelor și frescelor, având în vedere fumul degajat de candele și condițiile de temperatură și umiditate. Uniunea muzeelor din Rusia și comitetul rus al ICOM (International Council of Museums) au cerut ca aproximativ 60 de mănăstiri și biserici deosebit de importante pentru istoria rusă, începând cu cele înregistrate de UNESCO în patrimoniul mondial, să nu fie restituite Bisericii Ortodoxe.

Comentarii Facebook


Știri recente