Patriarhia Moscovei îndeamnă credincioșii să vină fără teamă la Slujba de Paști

În cadrul unei conferințe de presă, șeful Departamentului Informațional al Patriarhiei Moscovei, Vladimir Legoida, i-a îndemnat pe locuitorii Moscovei să vină la slujba de Paști, fără a se teme de noi atentate la metrou, anunță Interfax, citat de „Ziarul Lumina”.

‘La slujbă domnește dragostea, iar dragostea desăvârșită alungă frica. Astfel de evenimente nefericite nu trebuie să ne terifieze, căci, dacă ne vom teme, vom fi în mâinile teroriștilor, care își vor atinge, astfel, scopul’, a mai spus Vladimir Legoida.

Șeful Departamentului Informațional a mai remarcat că oricine se poate ruga pentru cei care au suferit în urma atentatelor de luni dimineață, demonstrând astfel solidaritate umană, și a îndemnat pe toți, de asemenea, să doneze sânge, pentru a ajuta și faptic.

Parohul unei vestite biserici moscovite, biserica ‘Sf. Tatiana’ de pe lângă Universitatea de Stat din Moscova, pr. Maxim Kozlov, a remarcat, la rândul său, în cadrul aceleiași conferințe de presă, că în ziua tragediei au venit mai mulți oameni la slujbă: ‘Veneau cei care merseseră aproximativ în același timp cu exploziile, dar care nu fuseseră afectați. Acești oameni simțeau că au trecut pe lângă tragedie la o foarte mică distanță, fapt care îi făcea să fie mai atenți la modul lor de viață’.

Îndemnul este cu atât mai actual, cu cât în cursul zilei de marți, 30 martie, din Catedrala ‘Hristos Mântuitorul’ au fost evacuați toți vizitatorii din cauza unui apel telefonic care amenința cu prezența unei bombe în sfântul lăcaș. Din fericire, după cercetările forțelor speciale, alarma a fost declarată falsă.

Comentarii Facebook


Știri recente