Patriarhia Ecumenică | IPS Augustin, Mitropolitul Germaniei, a împlinit 80 ani

IPS Augustin, Mitropolitul Germaniei și Exarhul Europei Centrale (Patriarhia Ecumenică), a împlinit 80 de ani miercuri, 7 februarie 2018. Ierarhul este preşedintele Adunării Episcopilor Ortodocşi din Germania (OBKD) încă de la înfiinţarea acesteia din 2010.

Recent, ierarhii ortodocşi din Germania, sub preşedinţia IPS Augustin, au emis o „Scrisoare către tineri despre iubire, sexualitate și căsătorie”, document alcătuit în ultimii trei ani de Comisia Teologică a OBKD, condusă de Episcopul Vasilios de Aristis din partea Mitropoliei Ortodoxe Grecești din Germania.

Textul de cinci pagini se referă la iubire și sexualitate, căsătoriile între persoane de confesiuni și religii diferite, precum și la parteneriatele între persoanele de același gen. Documentul subliniază necesitatea unei acțiuni responsabile a persoanei: „Rolul Bisericii noastre este să-l asiste pe credincios cu sfaturi duhovnicești și nu acela de a formula reguli într-o modalitate mecanică” (mai multe detalii aici).

În cadrul Adunării, Biserica Ortodoxă Română este reprezentată de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii.

OBKD se întâlnește de două ori pe an în sesiuni de lucru, primăvara și toamna, ședințele fiind prezidate de reprezentantul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, în prezent Înaltpreasfințitul Părinte Augustin, Mitropolit de Germania și Exarh al Europei Centrale.

Adunarea Episcopilor Orto­docși din Germania (Orthodoxe Bischofskonferenz in Deutschland) a fost constituită în anul 2010, în urma recomandărilor făcute de cea de-a IV-a Conferință Presinodală Pan-Ortodoxă de la Chambesy (Geneva, Elveția).

La Sfântul şi Marele Sinod din Creta a fost aprobat documentul privind Diaspora Ortodoxă  care cuprinde şi regulamentul de funcţionare al Adunărilor Episcopale.

Foto credit: Orthodoxe Bischofskonferenz in Deutschland/Facebook

Comentarii Facebook


Știri recente