Pastorație pentru migranții parohiei Chintinici

Credincioșii parohiei Chintinici au fost vizitați în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului de preotul paroh Iulian Vasile, care a slujit în fiecare gospodărie slujba Aghezmei mici. Aceste vizite pastorale au fost inițiate în urmă cu zece ani, mai ales pentru enoriașii care se întorc din străinătate în locurile natale, informează „Ziarul Lumina”.

„Am pornit această inițiativă dintr-o reală necesitate misionară, de adaptare la noile realități socio-culturale și economice. Credincioșii pregătesc acest moment cu toată atenția pentru că fiecare vrea să împărtășească aspecte din viața trăită departe de casă, dar și pentru a afla mai multe lucruri din viața și activitățile parohiei noastre. Oamenii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie, să postească și să se împărtășească. Enoriașii noștri veniți de departe trăiesc într-o lume duală: cea pe care au lăsat-o o vreme și cea departe de casă în care s-au integrat, unde pot exista tradiții cultural-liturgice diferite de specificul pastorației noastre. De aceea, am considerat că trebuie să folosim acest moment al postului pentru a valorifica comunicarea cu ei și pentru a le umple sufletele de bucurie și nădejde în purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu”, a spus pr. paroh Iulian Vasile.

Comentarii Facebook


Știri recente