În scrisoarea pastorală de Paști, Preasfințitul Părinte Macarie le transmite credincioșilor bucuria Învierii prin permanenta aducere-aminte de Hristos, Care așteaptă, fără a impune constrângeri, pe fiecare om în parte:
„Mântuitorul Hristos nu forțează nicio poartă. El nu constrânge și nu impune. El așteaptă. Și așteptarea Lui este plină de o iubire care mistuie fără să ardă, care luminează fără să orbească, care mântuiește fără să rănească libertatea”.
„El bate la ușa inimii tale, cu gingășie, cu discreția unui vechi și statornic Prieten Care nu vrea decât să fie primit, să fie lăsat să intre înăuntru. Nu cu judecată, ci cu dor. Nu cu autoritate, ci cu milă”.
Îi urmăm noi poruncile?
Poporul evreu a fost eliberat din robia Egiptului prin Moise, dar a fost condus în Pământul Făgăduinței de Iosua. În drumul lor, israeliții au avut de înfruntat mulți dușmani.
„Iată că atunci când i-a fost limpede că avea înaintea sa pe îngerul Domnului, Iosua nu L-a mai întrebat dacă era de partea lui și a poporului său ori de partea dușmanilor. Singura întrebare pe care și-a mai îngăduit-o Iosua a fost ce să facă pentru a sluji cum se cuvine Dumnezeului Celui Viu”, a transmis PS Macarie.
Potrivit Preasfinției Sale, în vremurile Noului Legământ, întrebarea esențială nu este dacă Dumnezeu este de partea noastră, ci dacă noi dorim să-I urmăm poruncile.
„Pentru că și atunci, în vremurile Vechiului Legământ, întrebarea esențială nu era de partea cui este Dumnezeu, ci era ce anume poruncește El și cum poate omul să-I slujească pe pământ”.
Simțul măsurii
Episcopul Europei de Nord îndeamnă credincioșii să nu-și piardă simțul măsurii pentru a nu se rătăci, disprețuind și nedreptățind.
„Zi de zi vedem cum ne zdruncinăm, de la cele care se petrec departe, până la cele din jurul nostru. Pacea parcă s-a luat de pe pământ. Omenirea, ai zice, că și-a pierdut simțul măsurii și ne-am rătăcit unul de altul: părinți de copii, frate de frate, neam de neam”, a precizat Preasfințitul Părinte Macarie.
„Dumnezeu nu e de partea celor care prăbușesc lumea în haos și în război. Dumnezeu nu e de partea celor care își urăsc și disprețuiesc pe frații lor mai mici, mai săraci sau mai puțin educați. Dumnezeu nu e de partea celor nedrepți, care-și înrobesc semenii prin puterea lor”.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene