„Parteneriat și educație pentru șanse egale acordate copiilor și tinerilor din sistemul de protecție”, la Arad

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a organizat în data de 25 februarie 2016 un seminar județean cu tema Parteneriat și educație pentru șanse egale acordate copiilor și tinerilor din sistemul de protecție, în cadrul proiectului EDUC-Plus PEH021 implementat de Asociația Centrul de Resurse și Informare pentru Profesiuni Sociale CRIPS din București, după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial.

Seminarul se înscrie în demersurile de îmbunătățire a parteneriatului între instituții publice și a parteneriatului public privat pentru a contribui la creșterea șanselor reale de integrare în școală și comunitate a copiilor și tinerilor din servicii rezidențiale.

La seminar au participat reprezentanți ai instituțiilor publice (Consiliului Județean Arad, Inspectoratul Școlar Arad, Arhiepiscopia Aradului, Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad, DGASPC Arad), ai organizațiilor neguvernamentale și ai instituțiilor de drept privat. În cadrul seminarului au fost dezbătute împreună cu participanții, posibile modalități de intervenție pentru a facilita, la nivel județean integrarea copiilor și tinerilor din sistemul de protecție județean, în școală și comunitate. S-au realizat totodată propuneri de activități concrete de realizat în perioada următoare precum și de teme care ar trebui incluse într-un Cod de bune practici de parteneriat public-privat pentru incluziunea socială și non-discriminarea copiilor din unități rezidențiale.

Comentarii Facebook


Știri recente