Parteneriat educațional “Copiii și credința”, la Dej

Copilașii din grupa mare „Fluturașii zburdalnici” de la grădinița „Junior” din Dej au participat marți, 16 decembrie 2014, la una din activitățile din cadrul proiectului „Copiii și credința”, realizat între școala gimnazială nr.1 din municipiu în colaborare cu Parohia „Adormirea Maicii Domnului”.

Preșcolarii s-au bucurat de primirea călduroasă făcută de elevi, în cabinetul de religie al școlii gimnaziale nr. 1, după cum aflăm de la Radio Renaşterea. Într-o atmosferă de sărbătoare, lângă bradul împodobit, copiii de la cele două instituţii de învăţământ au colindat, iar la final au primit daruri din partea gazdelor primitoare.

Părintele Ioan Bolbos le-a vorbit celor mici, pe înțelesul lor, despre sărbătoarea Nașterii Domnului și însemnătatea ei. Totodată le-a lansat invitația de a participa duminică la concertul de colinde ce va avea loc în biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, unde va fi prezent și Moș Crăciun, care va aduce daruri pentru copiii cuminți.

Activitățile proiectului vor continua pe parcursul anului școlar atât la grădiniță, cât și la biserică, unde copiii vor fi aduși pentru spovedanie și împărtășanie.

Comentarii Facebook


Știri recente