Parohia Zlătari din București își serbează Hramul | Program

Biserica Parohiei Zlătari de pe Calea Victoriei își va serba hramul pe 2 octombrie. Ocrotitorii lăcașului de cult sunt Sfinții Ciprian și Iustina.

Program

Sâmbătă, 1 octombrie 2022

Ora 8.30 – Va fi oficiată Utrenia, Sfânta Liturghie și Slujba de pomenire a ctitorilor.

Ora 16:00 – Va fi așezată spre închinare racla cu moaştele Sfântului Ciprian.

Orele 17:00 – Vecernia cu Litia și Acatistul Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian.

Duminică, Sfinții Mucenici Ciprian şi Iustina

Ora 8:30 – Va fi oficiată Utrenia și Sfânta Liturghie

Ora 17:00 – Paraclisul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian.

Biserica Zlătari are o parte din moaștele Sfântului Ciprian încă din anul 1790.


Biserica Zlătari este situată pe Calea Victoriei din București, lângă Muzeul Național de Istorie și peste drum de Palatul CEC. Numele ei provine de la prima bisericuță zidită în această locație în secolul al XVII-lea de breasla meșterilor zlătari, adică aurari (zlatu înseamnă în slavonă „aur”).

Pe acel loc Spătarul Mihai Cantacuzino a zidit în secolul al XVIII-lea o biserică închinată de Sf. Constantin Brâncoveanul Patriarhiei Alexandriei, împreună cu hanul care o înconjura. Ulterior, acolo a funcționat o mănăstire. Biserica actuală a fost înălțată în 1850 de Egumenul Calistrat Livis, după planurile arhitectului Xavier Villacrosse. A devenit biserică de parohie în 1888.

Foto credit: Biserica Zlătari


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…