Parohia Strehaia în haine de sărbătoare

În Duminica după Nașterea Domnului, la 29 decembrie 2013, credincioșii parohiei Strehaia au primit vizita Episcopului Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim. În acest ultim popas liturgic din anul 2013, ierarhul mehedințean a fost înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Din soborul slujitor a făcut parte și protoiereul locului, părintele Gabriel Țucă Ursache, protopop de Strehaia.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei, care poartă hramul „Sf. Parascheva”, potrivit episcopiaseverinului.ro.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop le-a vorbit credincioșilor prezenți despre fuga în Egipt a Fecioarei Maria cu pruncul Iisus și dreptul Iosif. Preasfintitul Părinte a arătat că la Nașterea Domnului întreaga făptură, cerul și pământul, au adus cântare de laudă lui Dumnezeu Cel născut întru smerenie. Bucuria a fost umbrită, însă, de decretul de ucidere a pruncilor nou-născuți, dat de Irod. Din această pricină, Sfânta Familie a fost nevoită să fugă pe ascuns în Egipt. Prin toate încercările prin care a trecut încă de la naștere, culminând cu moartea de pe cruce, Mântuitorul Hristos ne-a deschis porțile Raiului, a mai spus Preasfinția Sa. Aceste eforturi de mântuire ale Fiului lui Dumnezeu trebuie răsplătite prin venirea oamenilor la biserică și căutarea comuniunii cu El. Întâlnindu-ne cu Dumnezeu, câștigăm atât liniștea sufletească atât de dorită, cât și adăugarea în ceruri la ceata celor adormiți din neamurile noastre.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente