Parohia Sfânta Treime din Düsseldorf – cea mai veche parohie românească din Germaniaa

După cel de-al Doilea Război Mondial, diaspora românească din Europa Occidentală se afla în mare parte în degringoladă jurisdicțională, neștiindu-se sub care jurisdicție ‘e bine’ să se găsească fiecare dintre comunitățile deja existente sau care urma a fi înființate de către preoții aflați în această parte a continentului și care nu doreau să mai revină în țară.

După distrugerea bisericii din Berlin, părintele Emilian Vasiloschi a deschis un prim punct de slujire, la Düsseldorf, pe valea Rinului, în apropiere de Köln, păstorind aici până la trecerea sa la cele veșnice, în anul 1966. Aici, românii ortodocși dispuneau de lăcaș de închinăciune ortodox, la care aveau acces toate comunitățile ortodoxe din oraș. Credincioșii de aici se evidențiaseră prin păstrarea și practicarea tradițiilor creștine românești, în mod deosebit, prin organizarea agapei comune în zilele de sărbătoare, în sala de festivități a bisericii. Atmosfera de frățietate și bucurie, care iradia din inimile fraților de aici, dădea impresia, potrivit unor membri mai vechi ai bisericii, că, la Düsseldorf, în fiecare duminică se sărbătoresc Sfintele Paști. Parohia a funcționat până la 28 octombrie 1988 sub autoritatea Vicariatului Ortodox Român din Germania, care era condus de pr. Dumitru Popa și își avea sediul la Freiburg. Din toamna anului 1988, parohia împreună cu preotul ei Mihai Crăciunescu au funcționat sub jurisdicția Arhiepiscopului dr. Arnd Mark al Germaniei, ce aparținea Bisericii Ortodoxe Ruse din străinătate, iar la înființarea Mitropoliei românești cu sediul la Nürnberg a intrat sub omoforul IPS Mitropolit Serafim Joantă.

Începând cu toamna anului 2010, parohia din Düsseldorf și-a primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Iosif-Cristian Rădulescu. Părintele este doctorand al Facultății de Teologie din cadrul Universității Karl-Franzens din Graz (Austria), în timpul studiilor sale frecventând și participând activ la activitățile bogate ale parohiei românești din Graz. În aceste condiții, părintele Iosif-Cristian se înscrie în lungul șir al preoților slujitori ai comunității creștin-ortodoxe române de la Düsseldorf.

Program liturgic sporit

Având în vedere că până acum serviciile religioase se țineau de două ori pe lună, începând cu ora 12:00, se impuneau o reorganizare a programului liturgic și o sporire a serviciilor religioase. În aceste condiții, începând cu primăvara acestui an a fost schimbată locația de slujire, fiind folosit un frumos lăcaș de cult al Bisericii Romano-Catolice din Düsseldorf închinate Adormirii Maicii Domnului. Aici, ortodocșii români pot să își înceapă rugăciunea în fiecare duminică la ora 9:00, la slujba Utreniei, urmată de la ora 10:00 de Sfânta Liturghie. La hramul parohiei din acest an, în mijlocul credincioșilor a fost prezent IPS Serafim, Mitropolitul românilor ortodocși din Germania, Europa Centrală și de Nord. Ierarhul a ținut să îi îndemne pe credincioșii prezenți la rugăciune să fie alături de noul lor păstor sufletesc, încercând să creeze astfel o unitate de lucrare asemenea exemplului Sfintei Treimi, contribuind astfel la creșterea coeziunii comunității din regiunea Ruhr-ului.

Totodată, pe lângă aceste slujbe se dorește și săvârșirea Tainei Sf. Maslu o dată pe lună de către preotul paroh împreună cu preoții din împrejurimi, slujitori și ei ai comunităților românești, nădăjduindu-se astfel într-o legătură mai strânsă între românii din regiune.

Misiune de catehizare

Între planurile care se doresc a fi concretizate cât mai rapid în cadrul Parohiei ‘Sfânta Treime’ din Düsseldorf sunt cele legate de o catehizare a credincioșilor de toate vârstele. Astfel, în ultima perioadă s-a constatat o creștere semnificativă a prezenței la biserică a familiilor tinere, care constituie mai mult de jumătate din numărul participanților la programul liturgic. Și cum prezența unei familii tinere presupune în general și prezența unor tinere vlăstare, părintele Iosif-Cristian și-ar dori în primul rând implementarea unui proiect asemănător proiectului ‘Hristos împărtășit copiilor’, care se desfășoară acum în parohiile Patriarhiei Române. Acest proiect urmează a se desfășura pentru copiii din parohie la sfârșit de săptămână și va fi diferențiat în funcție de vârsta celor care se vor înscrie și își vor arăta disponibilitatea de a participa. Asemenea altor parohii din diaspora, și la Düsseldorf se dorește crearea unui cerc biblic în cadrul căruia să fie analizate diverse capitole și versete din Sfânta Scriptură, acestea urmând a fi făcute pentru și împreună cu credincioșii majori din parohie. Acest cerc biblic vrea să constituie și o cateheză pentru adulții care alcătuiesc comunitatea românilor ortodocși de la Düsseldorf, alături de alte teme de interes care pot fi propuse chiar de către credincioși.

Strana este susținută în fiecare duminică de către doi teologi, Cezar Dima (tenor la Opera din Düsseldorf) și Cristian Botezat, de Georgeta Dombrovsky și Carmen Buianu, alături de care se găsesc și alți credincioși dornici de a participa astfel activ la viața liturgică a parohiei.

Relații bune cu comunitățile creștine

Că Parohia ‘Sfânta Treime’ din Düsseldorf este bine ancorată în realitatea zonei în care se găsesc credincioșii ei și este integrată și asumată în comunitatea creștină, în general, din regiune o arată faptul că este membră a Comunității de lucru a Bisericilor Creștine locale (Arbeitsgemeinschaft christlicher Kirchen Düsseldorf), unde au loc întruniri o dată pe trimestru, întruniri în cadrul cărora sunt abordate teme de interes general, dar sunt discutate și probleme specifice fiecărei comunități în parte și se încearcă soluționarea acestor probleme. O astfel de problemă a reprezentat găsirea unui lăcaș de cult în care parohia românească să își poată desfășura activitatea în fiecare duminică. O dată abordată această chestiune în cadrul comunității de lucru s-a găsit imediat soluția prin oferirea Bisericii ‘Adormirii Maicii Domnului’ de către comunitatea romano-catolică spre folosul parohiei românești, chestiune care a fost discutată la întrunirea din 22 septembrie 2011. (Articol publicat în „Ziarul Lumina de Duminică”, Ediția din data de 25 septembrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente

FOTO | Toamna în București – 2021

Vă prezentăm o serie de fotografii care să vă încurajeze să vizitați și să vă bucurați de locuri frumoase din București: Mănăstirea Stravropoleos, Grădina Cișmigiu, Parcul Izvor – Paraclisul CMN – Catedrala Națională. Foto credit:…