Parohia Lazaret din Bacău: Manifestări dedicate Zilei Eroilor și sărbătorii Sfântului Ioan Rusul

Parohia Ortodoxă Lazaret din Bacău organizează în perioada 24-28 mai 2017 o serie de activități închinate Zilei Eroilor și sărbătorii Sfântului Ioan Rusul, ale cărui sfinte moaște se află în biserica parohială.

Astăzi, de la ora 12:00, va avea loc marșul a peste o mie de persoane – elevi și profesori –  urmat de ceremonialul religios și militar de cinstire a eroilor din Cimitirul Lazaret.

Traseul marșului va fi Colegiul Național Ferdinand I – Parohia Ortodoxă Lazaret.

Vineri, începând cu ora 17:00 va fi oficiată slujba Privegherii, după care vor fi scoase spre închinare Moaștele Sfântului Ioan Rusul.

Sâmbătă, 27 mai, la primele ore ale dimineții vor fi oficiate Taina Sfântului Maslu și Acatistul Sfântului Ioan Rusul. În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va oficia Sfânta Liturghie.

La finalul slujbei, în curtea bisericii vor fi împărțite aproximativ nouă sute de pachete pregătite pentru credincioșii care vor participa la eveniment.

Conferința De la reverendă la zeghe, susținută de Lucia Hossu Longin și Pr. Nicolae Bordașiu va avea loc duminică, 28 mai, la ora 17:00, la Teatrul de Vară din Bacău.

Intrarea va fi liberă, pe bază de invitații care se pot procura de la parohiile din municipiu.

Comentarii Facebook


Știri recente