Parohia Husasău de Criș declarată câştigătoare a Concursului „Unirea: libertate și unitate”, desfăşurat la nivelul Protopopiatului Oradea

În sala festivă a Protopopiatului Oradea a avut loc vineri premierea câştigătorilor concursului naţional de creaţie Unirea: libertate și unitate, etapa pe Protopopiatul Oradea.

Competiţia s-a adresat copiilor participanţi la grupele catehetice din parohiile înscrise în Programul catehetic Hristos împărtăşit copiilor, preoţilor coordonatori de grup catehetic, profesorilor de religie şi tuturor celor care contribuie la cultivarea dragostei față de țară și de Biserică.

Scopul concursului este de a-i educa pe copii în sensul respectării valorilor tradiționale și a afirmării propriei identități religioase, culturale și naționale. Concursul a avut și un caracter filantropic.

Concursul cultural-artistic s-a desfăşurat în perioada decembrie 2017 – 31 ianuarie 2018, pe mai multe secţiuni: secţiunea literară, secţiunea artistică și secţiunea multimedia.

Prin intermediul concursului, organizatorii şi-au propus să îi ajute pe participanţi să îşi descopere, prin activităţile cultural-artistice, noi aptitudini şi să îşi formeze anumite deprinderi, să promoveze practici noi privind învăţarea şi să realizeze schimburi de experienţă între copii.

În Eparhia Oradiei s-au înscris la concurs 10 parohii din Protopopiatul Oradea, fiind implicaţi un număr total de 241 de copii.

În data de 31 ianuarie 2018 au fost evaluate proiectele depuse la etapa pe protopopiat, iar pentru etapa eparhială s-au calificat, în conformitate cu regulamentul de desfăşurare a concursului, parohiile Husasău de Criș, Săbolciu și Bălaia.

În urma jurizării, a fost declarată câştigătoare Parohia Husasău de Criș, coordonatori Pr. Ioan Mircea Ghitea și prof. Anca Pavel Ciuciu. Pe locurile următoare s-au clasat Parohia Săbolgiu – locul II și Parohia Bălaia – locul III.

Urmează ca proiectele câștigătoare să reprezinte Protopopiatul Oradea la evaluarea din cadrul etapei eparhiale a acestui concurs.

Foto Credit: Episcopia Oradiei

Comentarii Facebook


Știri recente