Parohia din Orbassano va avea o biserică proprie

Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania a sfinţit sâmbătă piatra de temelie pentru viitoarea biserică din zid a parohiei româneşti din Orbassano, informează Episcopia Italiei.

Lăcaşul de cult va fi închinat Sfântului Emilian din Durostorum.

„Fiecare biserică este un pridvor al Împărăției lui Dumnezeu, un loc în care omul își găsește rostul existenței și pacea care covârșește toată tulburarea lumii”, a transmis Preasfințitul Părinte Atanasie.

Părintele Episcop Atanasie a vorbit despre provocările din diaspora care îi determină pe români să se unească şi să formeze „comunități și oaze de trăire ortodoxă”.

„În misiunea Bisericii din diaspora tocmai acest exercițiu al comunității îl ține pe credincios în viață, într-o lume tot mai departe și tot mai exclusivistă în materie de credință și într-o societate străină adeseori foarte copleșitoare pentru credincioșii noștri”, a precizat ierarhul.

Arhiereul vicar al Episcopiei Italiei l-a hirotesit pe preotul paroh Eugen Bînzari în iconom, îndemnându-l să ducă la bun sfârşit „acest nou proiect binecuvântat de Domnul”.

Consiliul și Comitetul Parohial au primit din partea ierarhului o gramată de mulțumire.

La eveniment au fost prezenţi: Excelența Sa, Doamna Consul General la Torino, Ioana Gheorghiaș, doamna primar Cinzia Maria Bosso și numeroşi credincioşi.

Parohia „Sfântul Emilian din Durostor” din Orbassano a fost înființată în anul 2016.

Foto credit: Episcopia Italiei

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente