120 de familii defavorizate din parohia Iancu Vechi – Mătăsari, Protoieria Sectorului 2 Capitală, primesc, în zilele de 25 şi 26 aprilie 2016, alimente pentru pregătirea mesei din ziua sărbătorii Învierii Domnului, informează Serviciul social al parohiei Iancu Vechi – Mătăsari. În plus, anul acesta, 15 familii aflate în dificultăţi materiale sunt ajutate suplimentar de familii cu posibilităţi financiare din comunitatea parohială.
Această activitate socială din ajunul sărbătorii Sfintelor Paşti face parte din programul filantropic permanent Dar din dar se face Rai al parohiei Iancu Vechi – Matasari.
Fiecare credincios care doreşte să-si ajute semenii are posibilitatea să aducă la biserică alimente perisabile şi neperisabile, alte produse de strictă necesitate, îmbrăcăminte şi să contribuie financiar la cutia milei pentru cei aflaţi în dificultate, se menţionează în comunicatul emis de Serviciul social al parohiei Iancu Vechi – Mătăsari.
Săptămânal, cu acordul Consiliului parohial, prin implicarea Comitetului parohial, a copiilor şi a tinerilor din parohie, alimentele şi celelalte daruri sunt oferite persoanelor si familiilor sărace aflate în evidenţa socială a parohiei.
***
Parohia Iancu Vechi – Matasari se află într-o legătură permanentă şi colaborează foarte bine cu administratorii blocurilor din parohie în identificarea cazurilor sociale noi. Biserica parohiei Iancu Vechi Mătăsari a fost reconstruită în ultimii trei ani şi urmează ca anul acesta să înceapă a fi pictată. Deşi aceste lucrări au presupus un efort financiar deosebit din partea comunităţii parohiale, totuşi se desfăşoară permanent programele educaţionale şi sociale.