Părintele profesor Mircea Păcurariu la ceas aniversar

Părintele profesor academician Mircea Păcurariu, unul dintre cei mai importanți istorici ai Bisericii Ortodoxe Române, împlinește azi, la 30 iulie, vârsta de 82 de ani de viață, din care peste o jumătate de secol este dedicată slujirii lui Hristos.

După cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania, Părintele profesor Mircea Păcurariu s-a născut la 30 iulie 1932, în satul Ruși, județul Hunedoara, într-o familie de preoți (străbunicul său fiind hirotonit chiar de către Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, a cărui canonizare părintele profesor a susținut-o). Urmează școala primară la Orăștie și Deva, apoi Liceul Teoretic „Decebal” din Deva. Timp de un an a frecventat cursurile Facultății de Istorie a Universității din Cluj, pe care a fost nevoit să o întrerupă, ca urmare a unei exmatriculări dictate din „rațiuni politice”. Între 1952 și 1956 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu; cursuri de doctorat la zi, specialitatea Istoria Bisericii Române, la Institutul Teologic din București (1956-1959), primind titlul de doctor în teologie, în 1968, cu teza „Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Țara Românească și Moldova în secolele XV-XVII”.

Profesor și membru al Academiei

A fost profesor la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț, după care a activat la Institutul Teologic din Sibiu până la pensionare, în 2002, iar de atunci a rămas profesor consultant. Între 1992 și 2000 a ocupat funcția de decan al Facultății de Teologie de la Sibiu. Părintele Mircea Păcurariu și-a întemeiat o familie alături de soția Minerva, căsnicia fiind binecuvântată cu două fiice. A fost hirotonit diacon (1970) și apoi preot (1971). Ca o încununare a activității sale de cercetare, la 24 octombrie 1997 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Numeroase generații de teologi îl au ca mentor pe părintele Mircea Păcurariu. A format mai mulți tineri teologi în cadrul cursurilor de doctorat, masterat și licență. Dintre foștii studenți de la Sibiu, o parte sunt membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alții sunt cadre didactice în învățământul teologic universitar sau seminarial.

Caracterizat de o putere de muncă impresionantă, chiar după împlinirea vârstei de 80 de ani, părintele profesor Mircea Păcurariu a continuat să scrie articole și studii în revistele eparhiale din țară sau în publicațiile Academiei Române, precum și numeroase cărți.

În ultimii doi ani au fost editate ediții revăzute și adăugite ale cărții de Predici, ale lucrării „Sfinți daco-romani și români”, precum și a treia ediție a compendiului de „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, acesta din urmă în colecția de Manuale și cursuri ale Patriarhiei Române, toate apărute cu binecuvântarea și la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Sub aceeași înaltă binecuvântare, părintele profesor Mircea Păcurariu a coordonat și cele trei volume ale „Istoriei monahismului românesc”, precum și „Enciclopedia Ortodoxiei românești”. Totodată, sub egida Editurii „Andreiana” a Mitropoliei Ardealului sunt în fază de finalizare două dintre lucrările pr. prof. Mircea Păcurariu, „Dicționarul teologilor români”, care cuprinde, la această a treia ediție, peste 900 de personalități ale teologiei românești, în aproape 1.000 de pagini, și „Cărturari sibieni de altădată”, în care sunt prezentate aproximativ 100 de personalități sibiene din vremuri trecute, în aproape 900 de pagini.

Recunoașterea activității

Activitatea părintelui Mircea Păcurariu a fost încununată cu numeroase distincții și premii, la 24 octombrie 1997 fiind ales membru corespondent al Academiei Române. Este doctor honoris causa al universităților din Alba Iulia, Arad și Oradea. A fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer de președintele României Emil Constantinescu; a primit Medalia de Merit din aur din partea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu; este membru activ în „Asociația culturală pentru literatura și cultura poporului român din Transilvania” (ASTRA) din 1990 și membru de onoare în diferite asociații culturale românești, cu diplome de apreciere din partea lor.

Administrația municipiului Sibiu i-a acordat cea mai înaltă distincție a orașului, fiind declarat „Cetățean de onoare” al municipiului Sibiu în 2012. Aceeași distincție a primit-o și din partea autorităților municipalității din Deva, orașul unde a efectuat o parte a studiilor, eveniment ce a avut loc în martie 2013.

Totodată, în toamna anului 2013, părintele profesor Mircea Păcurariu fost între primii sibieni cinstiți cu titlul de „Cetățean de onoare al județului Sibiu”, titlu oferit în cadru festiv de către Consiliul Județean Sibiu.

În cadrul Bisericii, părintele Mircea Păcurariu a fost hirotesit iconom stravrofor în 1976 de Mitropolitul Nicolae Mladin; distins cu „Crucea Patriarhală” de către patriarhii Iustin Moisescu (1977), Teoctist Arăpașu (2001) și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în 2009. Din partea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a primit „Crucea șaguniană” în 2007, din partea Preasfințitului Visarion, Episcopul Tulcii, a primit Crucea „Sfântul Iachint” (2012), iar din partea Preasfințitului Macarie, Episcopul Europei de Nord, a primit „Crucea Nordului pentru clerici” (2014). De asemenea, a primit zeci de medalii comemorative și aniversare din partea Patriarhiei Române și a unor Patriarhii din străinătate.

Comentarii Facebook


Știri recente