Renumitul profesor de teologie, Părintele Ioan Ică senior a trecut la cele veşnice luni, la vârsta de 89 de ani. Înmormântarea va avea loc miercuri, 14 aprilie, de la ora 10:30, anunţă Mitropolia Ardealului.
Programul funerariilor de la Catedrala mitropolitană Sfânta Treime din Sibiu este următorul:
Marți, 13 aprilie 2021
- 16:00 Slujba Priveghiului;
- Cuvânt rostit de Pr. Prof. Nicolae Chifăr, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.
Miercuri, 14 aprilie 2021
- 10:30 Slujba prohodului;
- Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel;
- Cuvântarea Mitropolitului Laurențiu al Ardealului;
- Mesaje din partea ierarhilor
- Mesajul Rectorului Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Prof. Dr. Habil. Sorin Radu
- Cuvânt din partea Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, Pr. Conf. Daniel Buda, Decanul Facultății
- 13:00 Înhumarea în Cimitirul Municipal Vechi din Sibiu (Poarta 2)
Părintele Ioan Ică senior
S-a născut la Sibiu în anul 1932.
A urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu între 1951 și 1955. Susține teza de licență: „Eros și Agape. O încercare de ontologie și sinteză morală”, apreciată cu nota 10, calificativul excepțional.
În perioada 1958-1961, a urmat cursurile de doctorat în teologie la Institutul Teologic Universitar din București, specializarea teologie dogmatică și simbolică comparată. A susținut în 1974 teza de doctorat „Mărturisirea de credință a lui Mitrofan Kritopoulos. Importanța sa istorică, dogmatică și ecumenistă. Anexă: traducerea din grecește a Mărturisirii”.
A fost hirotonit diacon în ziua de 28 noiembrie 1971 și preot în 13 iunie 1972 pe seama capelei Institutului Teologic Universitar din Sibiu de mitropolitul Nicolae Mladin. A fost hirotesit iconom-stavrofor în 1976.
În perioada 1961-1968 a ocupat un post administrativ la Institutul Teologic din Sibiu, iar mai apoi a fost numit lector pentru limbile engleză şi germană (1968-1973), lector şi apoi conferenţiar (1974-1976) pentru Îndrumări misionare.
Din 1976 şi până în 1994 a fost profesor titular la Catedra de Teologie Dogmatică şi Simbolică la acelaşi institut. În 1994 s-a transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, unde a fost decan în perioada 1996-2000.
A fost delegat al Bisericii Ortodoxe Române la mai multe întruniri ecumenice internaţionale, a fost membru în Comisia ortodoxă română pentru dialogul cu Biserica luterană. A participat la diferite sesiuni ale Conferinţei creştine pentru pace, iar în perioada 1978-1992 a fost redactor responsabil al revistei Mitropolia Ardealului.
Părintele Ioan Ică senior a scris numeroase studii de specialitate în reviste teologice precum Mitropolia Ardealului, Ortodoxia, Studii Teologice, Glasul Bisericii, Revista Teologică. A tradus din opera teologului grec Nikos Nissiotis, precum şi lucrările „Dialoguri la Athos: Între cer şi pământ. Teologia rugăciunii minţii” (Alba Iulia, 1994), „Patericul sinaitic” (Alba Iulia, 1994), Arhimandrit Vasilios, „Intrarea în împărăţie. Elemente de trăire liturgică a tainei unităţii în Biserica Ortodoxă” (Sibiu, 1996), Alexandros Kalomiros, „Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul omului şi cosmosului” (Sibiu, 1998).
În 2017 a primit Crucea Patriarhală.
Foto credit: Mitropolia Ardealului