Săptămâna trecută, pe 20 iunie, s-au împlinit 117 ani de la nașterea părintelui Paisie Olaru. Fericiți sunt cei care l-au cunoscut pe neegalatul duhovnic nemțean. Eu nu am avut această bucurie, dar l-am iubit și prețuit ca și când am primit blagoslovenia sa aducătoare de liniște și pace.
Prima dată am auzit vorbindu-se de părintele Paisie Olaru în casă la bunica mea, care o dată pe an mergea la Sihla sau Sihăstria să se spovedească la „duhovnicul” ei. Așa-l pomenea bunica pe Cuviosul Paisie. Multe din împlinirile sale le punea pe seama rugăciunilor confesorului ei. Într-una din zile am întrebat-o cine este acest duhovnic, iar ea mi-a răspuns: „Părintele Paisie, un călugăr cucernic și sfânt”. Cu această imagine a Cuviosului Paisie am pășit și eu alături de buna pragul Mănăstirii Sihăstria în luna septembrie 1990, cu nădejdea că voi întâlni pe acel călugăr pios și sfânt. Întâmplarea a făcut să nu-l putem vedea. Era grav bolnav și nu primea pe nimeni. Ne-am întors cu mult regret în suflet, mai ales eu, pentru că obiceiul bunicii de a-l pomeni adesea m-a făcut foarte curios să-l văd și să primesc și eu binecuvântare de la dânsul. Aproape la o lună după această întâmplare, bătrâna s-a îndoliat. Devenise foarte abătută și răvășită sufletește. Aflase că părintele ei duhovnic a părăsit această lume.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
