Părintele Nicolae Bordaşiu a fost pomenit în Norvegia

Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, s-a rugat sâmbătă pentru odihna sufletului părintelui Nicole Bordaşiu în cadrul slujbelor oficiat la parohia Kristiansand, Norvegia.

„Părintele Nicolae a traversat acest secol de Românie cu prea multele sale dureri, dar și cu bucuria întâlnirilor providențiale. A gustat din amarul suferințelor de obște celor mai adânci, dar a avut și binecuvântarea de a se împărtăși de cele mai luminoase momente de har ale acestei istorii”, a spus Preasfinţia Sa în cuvântul rostit după liturghie, la slujba parastasului.

Ierarhul a vorbit despre pătimirile părintelui din timpul regimului comunist, dar şi despre activitatea desfăşurată la Seminarul Teologic din Bucureşti şi la parohia Sf. Silvestru din Capitală.

“Părintele Nicolae Bordasiu a cunoscut, însă și momentele de lumină și de har care au ținut vie flacăra credinței sub norul întunecat al prigoanei comuniste. A făcut parte, alături de alți tineri din fenomenul Rugului Aprins, cunoscându-i pe alți mari părinți mărturisitori și martiri de mai târziu, cum ar fi Sandu Tudor (Părintele Daniil) și Benedict Ghiuș”, a spus Preasfinţia Sa.

Pr. Nicolae Bordaşiu

Părintele Nicolae Bordaşiu s-a născut în satul Sabolciu din judeţul Bihor. A urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi Farmacie din Bucureşti. A făcut parte din grupul de tineri de la „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim.

Părintele Nicolae Bordaşiu a stat ascuns șapte ani prin satele bihorene, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani închisoare.

Descoperit şi arestat în 1955, a urmat ani grei de închisoare în Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, fiind deţinut politic în perioada 1955-1964.

După eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru prima oara in România gama globulina din sânge retro-placentar.

A fost hirotonit diacon şi apoi preot, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, în 30 noiembrie 1969. În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, având ca îndrumător pe Parintele Profesor Dumitru Stăniloae.

În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a obţinut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle”.

Părintele Nicolae Bordașiu a fost decorat în 2017 cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală.

Foto credit: Episcopia Europei de Nord

Comentarii Facebook


Știri recente