Părintele Ioan Caraza a fost condus pe ultimul drum: Un adevărat teolog cu vocație

Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat sâmbătă slujba de înmormântare a arhidiaconului Ioan Caraza, la Biserica Șerban Vodă din Capitală, conform Ziarului Lumina.

Prof. univ. dr. Ioan Caraza a trecut la Domnul în noaptea de joi, 31 iulie, la vârsta de 84 de ani.

La slujbă au participat apropiați, ucenici, colegi și credincioși, care l-au cunoscut pe părintele arhidiacon.

Un model de erudiție îmbinată cu smerenie

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a transmis mesajul Preafericirii Sale.

Părintele Patriarh Daniel a evidențiat smerenia care l-a caracterizat pe părintele Ioan Caraza, subliniind că ales să rămână în treapta diaconiei, neacceptând niciodată hirotonia întru preot, deși i s-a propus în repetate rânduri.

„Părintele Profesor Arhidiacon Ioan Caraza rămâne în conștiința studenților un model de erudiție îmbinată cu smerenie, de rigoare academică unită cu căldură părintească, de deschidere interconfesională ancorată ferm în Tradiția Ortodoxă. El a știut să facă din Patrologie nu doar o disciplină academică, ci o cale vie de întâlnire cu Sfinții Părinți ai Bisericii, transformând studiul în rugăciune și cunoașterea în trăire duhovnicească”.

Dascăl în duhul tăcerii și al sobrietății

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a evocat personalitatea părintelui profesor.

„Părintele Caraza a fost, pentru cei care l-au cunoscut, un adevărat teolog cu vocație, un dascăl în duhul tăcerii și al sobrietății, ale cărui învățături au răsădit adânc în sufletele celor formați sub aripa sa duhovnicească”.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a subliniat simplitatea și smerenia care l-au caracterizat pe părintele Caraza.

„Și-a trăit viața în discreție, fără dorința de a străluci prin zgomot lumesc, ci lăsând în urma sa o amprentă adâncă, purtând cu el, până la sfârșit, smerenia care l-a definit. În vreme ce mulți se sting în anonimat, el a fost însoțit de o purtare de grijă dumnezeiască ce i-a dăruit o parohie deschisă, cu preoți și oameni cu inimi mari, care l-au primit cu dragoste și demnitate în ultima parte a vieții sale”.

Învățăturile sale au fost o punte

Printre slujitorii care au participat la slujba de înmormântare s-a numărat și pr. lect. Cosmin Pricop, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

„Prin predarea patrologiei, a insuflat studenților nu doar cunoștințe riguroase despre Sfinții Părinți ai Bisericii, ci și o adevărată iubire pentru tradiția vie și viețuitoare a Ortodoxiei”, a subliniat părintele decan.

„Învățăturile sale au fost o punte între vechile izvoare patristice și nevoile spirituale ale lumii contemporane, formând generații de teologi cu o profundă înțelegere duhovnicească și academică. Astfel, părintele Caraza rămâne un reper fundamental pentru facultate și pentru întreaga Biserică, moștenirea sa fiind un far de lumină în educația teologică”, a adăugat Pr. Cosmin Pricop.

Părintele prof. Constantin Coman a spus că părintele Ioan Caraza rămâne un model desăvârșit de profesor și slujitor al Bisericii.

„A fost un adevărat model de profesor, care a reușit să transforme sala de curs într-un spațiu de întâlnire vie cu teologia și cu spiritualitatea ortodoxă. Cu o rară dăruire, a cultivat în studenți nu doar cunoștințe, ci și dragostea pentru frumosul duhovnicesc și responsabilitatea slujirii autentice. Pe lângă calitățile sale academice, a fost un părinte duhovnicesc pentru mulți, un exemplu viu de echilibru între rigurozitate și blândețe”.

Părintele Ioan Caraza va fi înmormântat în cimitirul din Fărcașa, județul Neamț, localitatea sa natală.

Foto credit: Ziarul Lumina / Filip Hristofor Cane


Știri recente