„Doresc să vă pun la inimă patru gânduri referitoare la Judecata lui Hristos”, a spus Părintele Daniel Benga în predica de duminică postată pe pagina sa de YouTube.
„Singurul criteriu al judecății lui Dumnezeu după care vom fi judecați este dragostea”, a subliniat Preotul Daniel Benga.
„Țelul vieții creștine nu este acela de a posti, de a ne ruga și de a fi în Liturghie, ci toate aceste lucruri sunt mijloacele care să ne ajute să devenim buni, milostivi, iubitori cu cei pe care Dumnezeu ni-i dăruiește în viețile noastre”.
Părintele a explicat ce înseamnă a iubi: „Evanghelia de astăzi ne învață ce înseamnă a iubi când ne spune a iubi înseamnă a trăi puțin viața celuilalt”. Asta însemnă ca persoanele cărora nu le lipsesc cele necesare vieții de zi cu zi să înțeleagă lipsurile celor din jur.
Să nu uităm că singurul criteriu după care Dumnezeu ne va judeca este câtă milă și câtă dragoste am avut.
„În evanghelia de astăzi, Mântuitorul Hristos ne întreabă dacă am fost oameni, pentru că, dacă suntem oameni, nu putem trece pe lângă alți oameni, nepăsători”, a spus Părintele Daniel Benga.
Mântuitorul Iisus Hristos este modelul desăvârșit de om după care ar trebui să ne ghidăm și noi, deoarece „El este cel care a trăit pentru ceilalți. Neîncetat și fără oboseală vindecă bolnavii, mângâie pe cei triști, înviază morții, spune cuvânt de mângâiere, îi cercetează pe toți cei care au nevoie, o salvează pe femeia desfrânată de la lapidare”.
Într-un comentariu al Sfântului Ioan Gură de Aur la Evanghelia din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți se arată că „Dumnezeu osândește neomenia în această parabolă. Dacă suntem neomenoși, vom da socoteală înaintea Lui”.
La Dumnezeu se ajunge prin oameni
Părintelui Benga a mai afirmat că la Dumnezeu se ajunge prin oameni. „Dumnezeu însuși se identifică cu fiecare dintre noi, cu fiecare om care poartă Chipul Lui pe pământ”.
Conform Sfântului Grigorie de Nyssa, „în mod special Hristos se identifică cu cei bolnavi, cu cei săraci, amărâți, cu cei pe care noi poate de multe ori îi desconsiderăm și n-avem timp să stăm de vorbă cu ei”.
Părintele a povestit că, pe vremea când era preot în București, i-a invitat pe oamenii fără adăpost care cereau milostenie la Biserică să își povestească viețile în fața enoriașilor. Concluzia a fost că aceștia au ajuns fără adăpost din cauza lipsei de iubire a celor din jurul lor.
„De foarte multe ori nu îi vedem pe cei de lângă noi. Există situații când soțul nu vede soția, nu vede cât face pentru familie, pentru casă, există situații când soția nu vede câte face soțul pentru casă, sau când copiii nu văd cât au făcut și cât au luptat părinții lor pentru ei, ori când părinții nu văd câte fac copiii lor pentru ei”.
„Evanghelia de azi ne invită să îi vedem pe cei de lângă noi. De multe ori se întâmplă ca după îi pierdem să ne dăm seama ce mult am pierdut și ne pare rău că nu le-am spus mai mult cât îi prețuim și cât îi iubim”.
Binele nefăcut
Părintele Daniel Benga a explicat că la judecată vom fi întrebați de binele pe care am avut posibilitatea să îl facem, dar nu l-am făcut.
„Binele pe care am putea să îl facem și nu îl facem din comoditate, nu îl facem că nu știm de multe ori, că nu ne gândim. De la duminica aceasta nu o să mai putem merge la Dumnezeu să îi spunem: Doamne, noi nu am știut!”.
Preotul Daniel Benga a încheiat predica sa, spunând: „Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne gândim la aceste patru gânduri pe care vi le-am pus la inimă. Să încercăm să schimbăm ceva, va veni Postul Mare. Să dublăm postul cu milostenie și cu gânduri bune”.
Foto credit: Facebook / Părintele Daniel Benga





