Panouri solare pentru Tanti Călina: Lumină în suflet are din belșug, ne-am dorit să-i aducem și puțină în casă

Prin implicarea Protoieriei Focşani 2 şi a parohiei Petreanu, Călina Lungu, o femeie în vârstă de 79 de ani, care locuieşte singură în apropierea satului Târâtu, beneficiază de energie electrică în gospodărie.

„Săptămâna trecută (19-25 oct. – n.r.) au fost montate cele patru panouri solare și toată instalația necesară pentru ca, în anii următori, în casa acestei femei singure, să poată funcționa câteva becuri și prize, iar pe timp de vară, chiar și un frigider”, a precizat Pr. Protopop Oscar Frunză, Protoieriei Focșani II.

Stabilită în zona respectivă încă de prin anii 1950, tanti Călina n-a acceptat să plece nici atunci când vecinii au părăsit locul, rând pe rând, așezându-se în zone mai ușor accesibile.

„N-a dorit să plece nici după moartea soțului – deși, așa cum ea însăși mărturisește, dacă s-a dus stâlpul casei, totul se părăginește –, nici acum când nepoții o roagă să coboare la ei, în sat”, a declarat pr. protoiereu.

Resursele financiare pentru panourile solare au fost oferite de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Fundația Proiectele Pandorei, Protoieria Focșani II și Parohia Petreanu. Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. 

Deşi trăieşte în condiţii modeste, spune că nu-i lipsește nimic, iar drumul până la biserică îl parcurge aproape duminică de duminică.

Cei opt kilometri până la biserică nu sunt o problemă, deoarece are potecile ei, animalele sălbatice n-au necăjit-o niciodată, iar slăbiciunea trupului, din ultima vreme, e preluată de bățul pe care îl folosește ori de câte ori pornește la drum. Îi place să meargă la biserică și pentru că-L iubește pe Dumnezeu, dar și pentru că este o fire extrem de comunicativă.

Pănă să îi fie montată instalaţia bazată pe panouri solare, preotul paroh Ovidiu Blăgan o vizita mereu şi îi ducea câte „un mănunchi de capete de lumânare, cu ajutorul cărora putea să-și mai alunge întunericul în nopțile lungi de iarnă”.

Lumină în suflet a avut și are din belșug, dar ne-am dorit să-i aducem și puțină lumină în casă.

Toată osteneala a fost răsplătită de rugăciunile femeii care a transmis mulţumiri „tuturor celor care au ajutat-o și, neputând face mai mult, ca orice bun creștin, dorește ca pe aceștia să-i răsplătească Dumnezeu cu Lumina din Împărăția Sa”.

Târâtu este un sat în comuna Poiana Cristei din județul Vrancea.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente