Palatul Patriarhiei poate fi vizitat în Noaptea Muzeelor

Palatul Patriarhiei va putea fi vizitat sâmbătă seara, între orele 18:00 – 24:00, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor.

Intrarea se va face la fiecare 30 minute în grupuri organizate, însoțite de ghizii Ansamblului Patriarhal.

În perioada martie 2014 – decembrie 2015 monumentul istoric Palatul Patriarhiei a beneficiat de ample lucrări de consolidare și restaurare, finanțate din fondurile Uniunii Europene, ale Guvernului României și ale Patriarhiei Române.

Palatul Patriarhiei a înregistrat la finalul anului 2016 peste șaizeci de mii de vizitatori, reflectând interesul real manifestat față de acest obiectiv turistic al Capitalei.

Printre cei care au vizitat Palatul Patriarhiei în anul trecut au fost turiști și pelerini din România și din alte patruzeci țări.

Palatul Patriarhiei

Clădirea denumită astăzi Palatul Patriarhiei, a fost construită de Statul Român, la începutul secolului al XX-lea, pe locul fostei săli a Adunării Deputaților de pe Dealul Mitropoliei din București.

Dealul Mitropoliei cu Palatul Adunării Deputaţilor, Catedrala patriarhală şi turnul clopotniţă în perioada interbelică. © Fototeca Ortodoxiei Românești

Aici, în 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă a Țării Românești, prezidată de Mitropolitul Nifon, a votat actul unirii Munteniei cu Moldova prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Române.

Citește și: De la Dealul Podgorenilor la Colina Patriarhiei – Patriarhul Daniel

Clădirea se află în proprietatea Patriarhiei Române din data de 6 decembrie 2010.

Noaptea Muzeelor

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 13-a ediţie.

Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte.

Anul acesta, evenimentul este sărbătorit în toată Europa în data de 19 mai. Cu toate acestea există unele țări, precum Luxemburg, care serbează acest eveniment într-o altă dată, deși principiile și scopul rămân aceleași.

Mai multe detalii despre obiectivele care pot fi vizitate în Noaptea Muzeelor, 19 mai 2018, în București și în țară, puteți afla pe site-ul oficial al evenimentului.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente