Pacienţii de la Centrul Sf. Nectarie din Cluj au primit vizita Mitropolitului Andrei

Mitropolitul Andrei i-a vizitat în Ajunul Crăciunului pe pacienţii de la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, precum și pe cei aflați la Căminul  de bătrâni din Luna de Sus.

În timpul vizitei, ierarhul le-a adresat un cuvânt şi le-a oferit daruri, informează Radio Renaşterea.

Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului care a fost inițiat în anul 2009 de Preasfințitul Părinte Vasile Someşanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu.

Așezământul cuprinde o unitate spitalicească cu 40 de paturi, farmacie, ambulatoriu şi un centru de zi, o capelă, o sală de conferinţe şi chilii pentru maicile care, împreună cu preotul Centrului, acordă îngrijire medicală și spirituală necesară pacienţilor bolnavi de cancer, în fază terminală.

Echipa este formată din 50 de persoane: medici, farmacist, asistenți medicali, infirmieri, asistenți sociali, psiholog, preot și personal administrativ. Lor li se alătură constant un număr de 25 de voluntari, de diverse profesii.

Foto credit: Radio Renaşterea

Comentarii Facebook


Știri recente