„Ortodoxia este Lumina cea cerească” – IPS Teofan în Catedrală veche din Iași

La slujba oficiată duminică în vechea Catedrală Mitropolitană din Iași, IPS Teofan a oferit răspunsul la întrebarea „Ce este Ortodoxia?” prin raportare la programul liturgic din Postul Mare. Astfel, în prima duminică din Post am aflat că „Ortodoxia este dreapta cugetare despre Dumnezeu”, iar în a doua ni se spune că „Ortodoxia este Lumina cea cerească”.

„În duminica viitoare, ni se mărturiseşte că Ortodoxia este Cruce, apoi ni se va spune că înseamnă Taina Pocăinţei, mai departe, că este scară pe care omul urcă de pe pământ la cer, este intrarea noastră în Ierusalimul cel ceresc, mai înseamnă a te răstigni şi a muri împreună cu Hristos, Ortodoxia este Taina Învierii, este înălţarea omului la cer, este pogorârea Duhului Sfânt peste lume”, a continuat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare a fost oficiată în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – vechea Catedrală Mitropolitană, de IPS Teofan împreună cu slujitorii lăcașului de cult.

Potrivit doxologia.ro, în predica rostită după citirea textului evanghelic, Părintele Mitropolit a spus că „unul dintre părinţii care au mărturisit adânc, înălţător şi cuprinzător despre Taina Bisericii a fost şi rămâne Sfântul Grigorie Palama”.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a explicat că „viaţa creştinului trebuie să fie o viaţă de post, de milostenie, o viaţă cinstită, în care omul nu fură, nu minte, nu înşeală”, dar dincolo de acestea există ceva mai profund:

„Dincolo de acestea există o viaţă mai adâncă, mai reală, mai adevărată, pe care Sfinţii Părinţi au numit-o unirea omului cu Dumnezeu, îndumnezeirea omului, vederea Luminii celei necreate, dobândirea Duhului Sfânt. Dumnezeu, precum a spus Sfânta Evanghelie de astăzi, este Arhiereul cel Mare care merge dincolo de catapeteasmă. El pătrunde în Sfânta Sfintelor, dar nu numai în Templul lui Dumnezeu, ci în templul din inima omului”.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost construită în perioada 1761-1769. Acest lăcaș de cult este cunoscut sub numele de Mitropolia Veche sau Catedrala Veche. El a îndeplinit rolul de catedrală a Mitropoliei Moldovei până în anul 1887, când a fost sfințită noua catedrală din apropierea acestuia.

Foto credit: Doxologia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente