Orice rugăciune este o lumină care străluceşte în viaţa noastră, spune IPS Irineu

IPS Irineu la Mănăstirea Camaraseasca (2)

Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât străluceşte mai mult lumina în interiorul nostru. Trebuie să înălţăm mintea la cer şi Cel Preaînalt o curăţeşte. Curăţeşte sufletul nostru şi îndreptează viaţa noastră, a spus Părintele Mitropolit Irineu credincioşilor veniţi la hramul mănăstirii gorjene Cămărăşeasca.

Aşezământul monahal şi-a cinstit ocrotitorul ieri, 29 august, în ziua sărbătorii Tăierii capului Înaintemergătorului Domnului. Răspunsurile la strană au fost date de membrii Grupului psaltic al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, informează site-ul oficial al Mitropoliei Olteniei.

Cu prilejul hramului, IPS Părinte Irineu a oficiat Sfânta Liturghie în lăcaşul de cult şi a vorbit pelerinilor şi obştii monahale despre rugăciune şi viaţa pilduitoare a Botezătorului Ioan.

Sfântul Ioan Botezătorul este într-adevăr cel mai mare sfânt, pentru că el uneşte Vechiul Testament cu Noul Testament, el este mergătorul înainte al Mântuitorului Hristos, el este glasul Evangheliei, al Cuvântului lui Dumnezeu, el este cel care a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste Mântuitorul Hristos la Botez, el este cel care va mijloci şi pentru noi, la Înfricoşata Judecată, bineînţeles pentru aceia care l-au rugat şi cu viaţă curată îi cer ajutorul întotdeauna.

După cuvântul duhovnicesc, IPS Irineu, împreună cu preoţii şi diaconii slujitori, a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii, ostenitorii şi binefăcătorii aşezământului monahal, trecuţi la viaţa veşnică.


Mănăstirea Cămărăşeasca a fost ctitorită în anul 1780 de polcovnicul Mihail Colţescu, în timpul voievodului Alexandru Ipsilanti. Biserica, închinată Sfântului Ioan Botezătorul, este construită în formă de corabie, din zid masiv de cărămidă, având pronaosul despărţit de naos, pridvorul fiind aşezat pe stâlpi din piatră cu broderie în stil brâncovenesc, cu arcade în formă de semicerc. Are o singură turlă, aşezată deasupra pronaosului, acest aspect fiind o caracteristică a sfârşitului de secol 17 în arhitectura eclesială românească.

Pe lângă praznicul „Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul”, biseica Mănăstirii Cămărăşeasca mai poartă şi hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir. În anul 2011, în curtea cinstitului aşezământ a fost strămutată din satul Pojogeni, comuna Copăcioasa, o biserică de lemn, monument istoric de la anul 1730.

În prezent cinstitul aşezământ funcţionază cu statutul de mănăstire de maici şi este coordonat de stareţa Cristofora Drăghici.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente