Oraşul Tecuci şi-a serbat duminică ocrotitorul spiritual, Sf. M. Mc. Gheorghe.
Sfântul este ocrotitorul aşezării urbane încă din 1995. El este cinstit în fiecare an prin manifestări duhovniceşti, educaţionale, culturale şi social-filantropice.
Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Casian în Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Ierarh Iachint de Vicina” din municipiu.
Au fost prezenţi numeroşi credincioşi, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în port popular românesc.
După slujbă, 25 de elevi participanţi la diverse concursuri şi olimpiade judeţene şi naţionale, au primit premii în bani, cărţi şi diploma „Tinereţe şi credinţă” a Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Sărbătoarea a continuat în foaierul sălii de spectacole din cadrul Casei de Cultură ”Ion Petrovici” din Tecuci a avut loc vernisajul expoziției de icoane „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în reprezentări iconografice”.
În cadrul evenimentului, elevi și artiști tecuceni au interpretat pricesne și au recitat poezii.
Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica













