Optsprezece icoane vechi au fost expuse la Baia Mare: „Chipuri din veac în veci”

La Muzeul Episcopal din incinta Catedralei „Sfânta Treime” din Baia Mare a fost vernisată vineri expoziţia de icoană veche „Chipuri din veac în veci”, informează Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

Au fost expuse optsprezece icoane pictate în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Icoanele aparţin bisericilor monument istoric din Episcopia Maramureşului.

În deschiderea expoziţiei, Monica Mare, directorul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare, a vorbit despre importanţa culturală şi religioasă a icoanelor şi despre rolul acestora în formarea religioasă a familiei şi tinerilor.

La vernisaj a fost prezent Episcopul Iustin al Maramureşului.

„Este o zi binecuvântată şi inspirată, pentru că este sub semnul praznicului care se apropie, a Duminicii Ortodoxiei, în care noi arătăm suprema venerţie pe care o avem faţă de sfintele icoane, ca şi expresie a Dumnezeului făcut om şi pogorât între noi”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Ierarhul a făcut referire la iconoclaştii contemporani „care nu recunosc rolul cultic al icoanelor şi luptă pe toate căile pentru înlăturarea icoanelor din şcoli, din spaţii publice, din viaţa socială contemporană, contribuind la desacralizarea lumii de azi”.

Expoziţia a ajuns la a patra ediţie.

Foto credit: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Comentarii Facebook


Știri recente