Opt ierarhi au sfințit pictura Catedralei Arhiepiscopale ,,Sfânta Treime” din Arad

Un sobor de 8 ierarhi, condus de Mitropolitul Ioan al Banatului, a sfințit duminică, 9 decembrie 2018, pictura Catedralei Arhiepiscopale ,,Sfânta Treime” din Arad.

Împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan au slujit:

  • Arhiepiscopul Timotei al Aradului,
  • Episcopul Lucian al Caransebeșului,
  • Episcopul Sofronie al Oradiei,
  • Episcopul Gurie al Devei și Hunedoarei,
  • Episcopul Siluan al Ungariei și locțiitor de Episcop al Daciei Felix,
  • Episcopul vicar Paisie Logojeanul al Arhiepiscopiei Timișoarei,
  • Episcopul vicar Emilian Crișanul al Arhiepiscopiei Aradului.

Evenimentul a început prin oficiarea Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală arădeană în prezența oficialităților centrale și locale, a conducerii celor două universități arădene, a primarilor din județ, și a credincioșilor din cuprinsul eparhiei.

În omilia sa, Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, care a asistat la slujbă, a explicat pericopa evanghelică duminicală: tămăduirea femeii gârbove.

Preasfinția Sa a făcut o comparație între ridicarea femeii gârbove, prin minunea săvârșită de Mântuitorul Hristos și ,,ridicarea” Transilvaniei prin Marea Unire de la 1918.

Un alt subiect tratat de ierarh a fost paralela între cele două sfinte pomenite duminică, Sfânta Ana, mama Sfintei Fecioare Maria și Sfânta Prorociță Ana, mama Prorocului Samuel.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, împreună cu soborul de ierarhi, preoți și diaconi a oficiat slujba de sfințire a picturii catedralei.

Imediat după sfințire, Mitropolitul Banatului a citit mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu prilejul sfințirii picturii Catedralei Arhiepiscopale ,,Sfânta Treime” din Arad.

După citirea mesajului, Mitropolitul Ioan a rostit un cuvânt despre rolul pe care l-a avut Aradul, prin personalitățile marcante ale vremii, în înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, a subliniat că realizarea catedralei „este o împlinire a dorinței vrednicilor ierarhi care au păstorit Eparhia Aradului, a intelectualilor arădeni, corifei ai Marii Uniri de la 1918 și nu numai”.

Cu prilejul acestui eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a oferit tuturor ierarhilor prezenți Distincția eparhială ,,Sfântul Ier. Sava Brancovici”, Părintelui Simion Mladin, eclesiarhul catedralei, o cruce pectorală, iar crucea pentru mireni celor care au avut o contribuție deosebită în realizarea Catedralei Arhiepiscopale.

În seara aceleiași zile, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a participat la Concertul de colinde susținut de corul Catedralei, condus de Diac. Laviniu Morariu, în Catedrala Arhiepiscopală.

Foto credit: Arhiepiscopia Aradului


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…