Olimpicii dâmbovițeni în tabără la Mănăstirea Peștera

Centrul Misionar al Arhiepiscopiei Târgoviștei din cadrul Mânăstirii Peștera a găzduit în perioada 26-28 iulie 2017 o tabără de vară pentru tineret, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Participanții la tabără au fost 10 elevi care au obținut anul acesta cele mai bune rezultate la Olimpiada Națională de Religie pentru clasele V-XII și la Concursul Interdisciplinar Cultură și spiritualitate românească.

Programul taberei a inclus: drumeții pe traseele montane din zona Padina-Babele până la Crucea Eroilor Neamului de pe vârful Caraiman, vizită la Peștera Ialomiței, convorbiri duhovnicești, foc de tabără, precum și diferite jocuri și concursuri.

Seria de tabere de vară pentru tineret organizate de Arhiepiscopia Târgoviștei se înscrie în programul eparhial prin care IPS Mitropolit Nifon premiază elevii dâmbovițeni pentru performanțele lor educaționale.

 

Comentarii Facebook


Știri recente