Oferă-i unui copil posibilitatea să audă şi să vorbească. Participă la Concertul caritabil „Paşi spre lumina Învierii”

Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi (ASTO) din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti organizează în 16 aprilie Concertul caritabil „Paşi spre lumina Învierii”.

Evenimentul, aflat la ediţia cu numărul 8, va avea loc la Biserica „Sfântul Elefterie Nou” din București, începând cu ora 18:30.

Suma de bani strânsă în urma acestui concert cu scop caritativ va fi redirecționată către Gabriel Vasilescu, un copil în vârstă de 11 ani care s-a născut cu hipoacuzie severă.

Pentru a putea auzi, Gabriel are nevoie de două proteze auditive foarte scumpe. Dacă se va reuşi achiziţionarea acestor proteze, Gabriel Vasilescu va avea nevoie de foarte multe sesiuni de logopedie pentru a învăța să vorbească.

În cadrul concertului vor fi interpretate cântări din perioada Postului Mare, lucrări din repertoriul religios, psaltic și coral, de:

  • Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române – Dirijor Protopsalt Arhid. Mihail Bucă;
  • Corala Bărbătească Ortodoxă Te Deum Laudamus – Dirijor Pr. Lect. Dr. Zaharia Matei;
  • Paul Ananie.

Intrarea este liberă!

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente