Obştea mănăstirii de la Tolleshunt Knights încredinţată în mod oficial stareţului Peter Vryzas

Arhiepiscopul ortodox grec de Thyateira și Marea Britanie l-a instalat, la finalul lunii august, pe arhim. Peter Vryzas în demnitatea de stareţ al mănăstirii din Tolleshunt Knights.

Înaltpreasfinţitul Părinte Nichita a transmis binecuvântarea Patriarhului Ecumenic, apoi și-a exprimat convingerea că noul stareț va continua munca predecesorilor, în special pe cea a părintelui Sofronie Saharov, informează Arhiepiscopia greacă de Thyateira.

Noul stareţ îi urmează la conducerea mănăstirii arhimandritului Kirill care s-a retras din cauza vârstei înaintate.

Părintele Peter s-a născut în anul 1977. A intrat în obștea monahală de la Essex în 2002, la vârsta de 25 de ani. Este ucenic al părintelui Zacharia Zacharou.

Tema tezei sale de doctorat este legată de personalitatea părintelui Sofronie Saharov.

Mănăstirea a fost ctitorită de părintele Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul, în anul 1958.

În 1965, Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul a trecut sub omoforul Patriarhiei Ecumenice, devenind mănăstire patriarhală; mai târziu, ea va primi şi titlul de stavropighie.

Foto credit: Arhiepiscopia Marii Britanii

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente