Oaspeți de seamă la Târgoviște

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei a primit marți, 17 decembrie 2013, la Reședința Mitropolitană din Târgoviște, vizita domnului Victor Ponta, Primul Ministru al Guvernului României, care a fost însoțit de doamna Rovana Plumb, Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, domnul Mircea Dușa, Ministrul Apărării Naționale, domnul Remus Pricopie, Ministrul Educației Naționale, domnul Victor Sanda, Prefectul Județului, și domnul Adrian Țuțuianu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate unele chestiuni legate de colaborarea dintre Biserică și Stat, derularea unor proiecte spiritual-culturale și reabilitarea unor monumente religioase importante din cuprinsul județului Dâmbovița, după cum aflăm de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Înaltpreasfinția Sa a participat, apoi, alături de domnul Prim Ministru Victor Ponta la inaugurarea Spitalului Județean de Urgență Dâmbovița, după ce acesta a beneficiat de o amplă acțiune de reabilitare. Cu acest prilej, a fost oficiată o slujbă de binecuvântare, după care, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre rolul instituției medicale în viața comunității noastre, ca principală instituție, alături de Biserică, ce slujește sănătatea sufletească și trupească a omului.

Comentarii Facebook


Știri recente