Oaspeți de seamă la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei a primit joi, 15 mai 2014, vizita Domnului Robert Cazanciuc, Ministrul Justiției. Domnia Sa a fost însoțit de Excelența Sa, Doamna Ambasador al României în Italia, Dana-Manuela Constantinescu și de alți reprezentanți ai Ministerului de Justiție din România.

Din partea Episcopiei au fost prezenți la întâlnire: Preacuviosul Părinte Arhimandrit Atanasie, Vicar Eparhial, Preacucernicul Părinte Bogdan Petre, Consilier al Departamentului pentru Închisori, Preacucernicul Părinte Gabriel Popescu, Coordonatorul Departamentului Social și Preacucernicul Părinte Ioan Drăgănicea, Consilier al Departamentului pentru Comunicare și Imagine, potrivit episcopia-italiei.it.

Printre subiectele discutate a fost evocată situația cetățenilor români încarcerați în penitenciarele din Italia. De asemenea s-a vorbit despre asistența spirituală și materială pe care Episcopia o oferă deținuților români, despre responsabilitatea cu care preoții capelani își asuma această misiune de multe ori foarte anevoioasă și despre modul în care Ministerul Justiției din România poate sprijini activitatea acestora.

Comentarii Facebook


Știri recente