O troiță închinată eroilor români din cele două Războaie Mondiale a fost sfințită în Republica Moldova

O troiță închinată eroilor români din cele două Războaie Mondiale a fost sfințită sâmbătă, în satul Verejeni, din raionul Telenești, în Republica Moldova. Deviza inscripționată pe troiță îi aparține regelui Mihai I: „Nu uitați nicio clipă jertfa lor!”

Proiectul a fost realizat la inițiativa primarului Serghei Popa, în colaborare cu arhitectul Mihail Andrieș. Lemnul troiței a fost sculptat de Petru Comendant, iar piatra a fost prelucrată timp de 6 luni la Cosăuți.

Troița a fost înălțată din banii donați de locuitorii satului Verejeni. Aceștia au dorit să aducă un omagiu eroilor căzuți pe câmpurile de luptă, în cele două Războaie Mondiale, pentru apărarea identității naționale și a credinței strămoșești.

După procesul de restaurare al bustului regelui Ferdinand I din localitatea Lărguța, Asociatia „Monumentum” a colaborat și cu autoritătile locale din Verejeni, pentru realizarea troiței închinate eroilor din cele două Războaie Mondiale.

Foto credit: Facebook / A.O. Monumentum


Știri recente