O tabără pentru micii pictori din Moisei

În perioada 18-20 iulie s-a desfășurat la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” – Moisei, județul Maramureș, cea de-a 5-a ediție a Taberei de vară și de pictură „Sfântul Sava Brancovici”, informează „Ziarul Lumina”.

La această tabără au participat un grup de elevi din clasele I-VIII, ai Școlii Gimnaziale Nr. 1, Moisei, alături de profesorul lor de religie, Emilian-Ioan Moldovan. Pe parcursul sfârșitului de săptămână, marcat de prăznuirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, în grădina Maicii Domnului de la poalele Pietrosului Rodnei, elevii prezenți și-au petrecut câteva zile din vacanța de vară mai aproape de Dumnezeu și în comuniune unii cu alții. „Tabăra a avut și anul acesta o atmosferă familială. Fiecare elev a pictat câte o icoană cu chipul sfântului al cărui nume îl poartă, ocazie cu care participanții au aflat mai multe informații despre cel care este ocrotitorul lor spiritual.

După sfințirea icoanelor, acestea au fost luate și duse la casele lor ca o amintire a activității desfășurate în această tabără, dar mai ales ca liant peste timp între ei și sfântul ocrotitor în fața icoanei căruia de acum înainte vor înălța rugăciuni de mijlocire. Cu ocazia vizitării bisericii de lemn a mănăstirii, locaș de cult vechi de peste 400 de ani, restaurat și resfințit în anul 2013, cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, ne-am întors în timp, în zilele Sfântului Ierarh Sava Brancovici, și am putut vedea cu ochii minții comuniunea de rugăciune sfântă și curată a moșilor și strămoșilor noștri moiseieni, îmbrăcați în portul popular maramureșean străbun, cu ierarhul ortodox venit cale lungă tocmai de la Bălgrad, pentru a sfinți smeritul chivot de lemn al bisericuței Mănăstirii Moisei, ultimul bastion al Ortodoxiei din Maramureș în fața tăvălugului habsburgic. Sfintele slujbe mănăstirești la care am participat cu toții au fost clipe de adâncă meditație și de rugăciune curată”, a spus prof. Emilian-Ioan Moldovan.

Celelalte activități recreative, precum drumețiile în împrejurimile mănăstirii, jocurile în aer liber sau de interior și focul de tabără, au fost de asemenea prilejuri potrivite de socializare, de împrietenire și de conversație, dar și de destindere și relaxare, toate acestea contribuind la închegarea comuniunii dintre cei prezenți la această tabără de vară. „Tabăra din acest an ne-a învățat pe toți să ne întoarcem la originile strămoșești, la credința simplă, dar plină de har a înaintașilor noștri, la modul de viață autentic al acestora de comuniune cu Dumnezeu, cu sfinții și cu aproapele lor”, a mai declarat prof. Emilian-Ioan Moldovan.

Comentarii Facebook


Știri recente